CONTACT

Debut perfect pentru Simona Halep la Roma

Câteva sute de spectatori au asistat la debutul Simonei Halep pe zgura de la Roma. Românca s-a impus categoric, scor 6-3, 6-0, bucurându-se de primele aplauze după două săptămâni.

Simona Halep, care venea după două eșecuri consecutive pe zgură – suprafața ei preferată -, a avut câțiva demoni de înfruntat azi în timpul partidei cu americanca de pe locul 45 în lume.

Riske, o americancă cu un singur titlu WTA în CV și fără nicio victorie notabilă în acest sezon, părea să nu fie tocmai un adversar riscant pentru Simona Halep. S-a dovedit a fi chiar adversarul ideal pentru orgoliul rănit al româncei, care și-a arătat clasa încă din start.

Riske a profitat de ezitările Simonei, încă nesigură după înfrângerile cu daneza Caroline Wozniacki, în semifinalele de la Stuttgart, și cu franțuzoaica Alize Cornet, la Madrid.

Americanca a pus câteva probleme în debutul partidei, suficient cât să capteze atenția numărului 2 mondial. Când și-a activat armele, Simona a zburat pe teren și s-a desprins la 5-1. A slăbit, însă, din nou ritmul, iar Riske a revenit în set, câștigând două game-uri la rând. Simona a răspuns puternic, cu încrederea unei campioane, și a închis prima manșă la 6-3.

În setul doi, românca și-a arătat clasa. A câștigat toate cele șase game-uri. Și-a dominat adversara la toate capitolele și a greșit foarte puțin. A fost un debut excelent pentru moralul româncei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cătălin Măruţă, out de la PRO TV

După ce a realizat timp de 18 ani emisiunea...

Au întors-o ca la Ploieşti! Peste 4000 de ploieşteni au plătit impozitele majorate, pentru tot anul 2026!

În timp ce majoritatea ploieştenilor consideră majorarea taxelor şi...