CONTACT

Declaraţie jignitoare la adresa românilor din diaspora

După o discuție cu Victor Ponta, Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat miercuri seară, la Digi24, că românii din diaspora lucrează pe 1.500 de euro, copiii de acasă se fac „golani, iar nevestele curve”.

„România are 3 milioane de oameni să zicem, din forța activă, în acest moment în Occident. 3 milioane, dintre care vreun milion sunt fierari, betoniști, zidari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrazi etc. prin Europa.

Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Moderatorul emisiunii, jurnalistul Cosmin Prelipceanu a reacționat imediat afirmând despre declarația lui Rus că este „o generalizare artistică, să spun așa, o licență”. Ioan Rus a răspuns: „Da, absolut, o licență”.

Opoziția îi cere lui Ioan Rus să demisioneze din Guvern, în urma acestei declarații.

„Fără discuţii, Ioan Rus trebuie să demisioneze urgent din funcţia publică pe o deţine şi să îşi ceară scuze publice pentru afirmaţia stupefiantă pe care a făcut-o. Incapabil să îşi vadă de treabă şi să construiască autostrăzi, încearcă să îşi ascundă incompetenţa şi îi jigneşte pe românii din Diaspora. Românii care pleacă în străinătate pentru a munci fac acest lucru pentru că guvernul Ponta şi implicit ministrul Ioan Rus nu sunt în stare să le ofere condiţiile necesare pentru un trai decent care să le permită să îşi întreţină familia.

Aberaţiile pe care întregul guvern Ponta le-a făcut şi spus despre românii din Diaspora vor fi aspru sancţionate de electorat, iar parlamentarii, indiferent de formaţiune, au datoria să voteze moţiunea de cenzură a PNL de vineri. Tema, aşa cum ştiţi, este cea a votului prin corespondenţă pentru românii care trăiesc şi muncesc în străinătate, un minim semn de respect pe care trebuie să îl arătăm pentru aceştia”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, Ovidiu Raeţchi.

Astăzi, în jurul orei 14:00, ministrul a revenit cu o declarație asupra afirmațiilor sale. „Mi-am cerut scuze, a fost nefericită declarația. Îmi cer scuze. Nu am etichetat pe nimenea, declarația mea a fost în sens pozitiv. Am să îi cer eventual prim-ministrului să îmi accepte demisia. O să mă gândesc la acest lucru. Dacă a ieșit prost sau foarte prost eu îmi cer scuze. O să vedem de acum încolo ce e de făcut”, a declarat Ioan Rus, într-o intervenție la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...