CONTACT

Două autocisterne încărcate cu produse petroliere au luat foc la Ploiești

Două autocisterne încărcate cu câte trei tone de produse petroliere care erau parcate pe o stradă din municipiul Ploiești au luat foc, luni după-amiază, pompierii securizând zona și localizând focul, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova spunând că nu există riscul producerii unei explozii, conform Agerpres.

Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii acestuia, urmând a fi stabilită după efectuarea cercetărilor la fața locului."Pompierii intervin cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu autospeciala de grupă operativă în cazul unui incendiu care a cuprins două autocisterne parcate pe Strada Târgoviștei din Ploiești. Cisternele sunt încărcate cu câte trei tone de produse petroliere, însă nu există riscul producerii unei explozii. Incendiul a fost localizat și se lucrează la lichidarea lui", a declarat Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Autoritățile au securizat zona, luând măsuri pentru protecția personalului și a populației din zonă, care însă nu a fost evacuată. Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere! Pot merge direct la specialist

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere!...