CONTACT

Şedinţa comună a Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău va avea loc la Constanţa

Şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, programată pentru 22 septembrie, nu va mai avea loc la Tulcea. Executivul de la București a decis miercuri ca reuniunea comună să se desfășoare la Constanța.

Premierul României, Victor Ponta, le-a cerut încă o dată membrilor Cabinetului său să pregătească toate documentele pe care le vor discuta cu omologii săi de la Chișinău. „Vreau să transmit un mesaj foarte clar pentru Guvern, de sprijin pentru reformele europene, pentru cetăţenii Republicii Moldova care evident au nemulţumiri, au nemulţumiri legitime, îşi doresc mai repede ca ţara lor să meargă spre România şi spre Europa. Eu cred că într-un moment atât de greu chiar trebuie să îi ajutăm că n-are cine să-i ajute atât de repede în acest moment. Cred că în momente grele se dovedeşte dacă vorbele alea că <<suntem fraţi>> se şi aplică, că vorbe au primit foarte multe„, a declarat Ponta în cadrul unei ședințe de guvern.

Prim-ministrul Ponta a precizat că Guvernul României trebuie să prezinte la ședința comună „lucruri concrete” şi să răspundă „pozitiv” la toate solicitările de sprijin, atât pentru Guvernul de la Chișinău, cât şi pentru cetățenii Republicii Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prahovean arestat după ce a ameninţat că va da foc unei benzinării

Un prahovean de 66 de ani din comuna Balta...

Analize gratuite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Analizele pot fi solicitate de prahoveni fără programare, dar...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...