CONTACT

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 55 de morţi

O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Loredana Dărescu, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, fiind a 55-a persoană decedată în urma incendiului de acum două săptămâni.

Tânăra fusese transferată în Germania de la Spitalul Sfântul Pantelimon, fiind intubată. La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care şi un cetăţean german, iar alte două au fost transferate.

În spitalele din Capitală mai sunt în acest moment internate 62 dintre victimele de la Colectiv, dintre care 14 sunt tot în stare critică, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Cinci tineri au fost externaţi în ultimele două zile. Este vorba despre un pacient de la Spitalul "Sf. Ioan", doi de la "Sfântul Pantelimon", şi doi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Unul dintre pacienţii de la Spitalul de Arşi care nu a fost niciodată în stare gravă va fi transferat în străinătate. Deocamdată nu se ştie exact în ce clinică.

Până acum,  37 de răniţi au fost transportaţi spre unităţi sanitare din străinătate, însă opt au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia şi unul în Franţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...