CONTACT

Zgonea atacă dur Norvegia în cazul românilor lăsați fără copii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se declară impresionat de cazul familiei Bodnariu, careia autoritatile norvegiene i-a luat copiii şi spune că 'asa ceva nu se face'.

''De foarte multe ori, mai ales în preajma Sărbătorilor, umplem internetul cu urări pentru prieteni, amici sau cunoştinţe. Sunt frumoase şi generale, realitatea e însă de multe ori concretă şi doare. M-a impresionat cazul familiei Bodnariu din Norvegia, situaţia părinţilor şi mai ales a copiilor. Am văzut ce a comunicat MAE, faptul că monitorizează cazul, dar cred că rolul nostru, ca şi oameni politici, e sa dăm un semnal în plus, unul ferm, în favoarea semenilor noştri. (…) Voi folosi, în consecinţă, canalele diplomaţiei parlamentare pentru a pleda în favoarea returnării copiilor în sânul familiei. Nu poţi pur şi simplu confisca şi da spre adopţie copiii unei familii, aşa ceva nu se face. Poate fi într-adevăr utilă o anchetă socială: sigur că important este, în primul rând, ca aceşti copii să fie bine, dar România are autorităţi competente în acest sens, care pot fi de folos'', a scris duminică, pe pagina sa de Facebook, Zgonea.

El arată că situaţia familiei ar trebui clarificată în cooperare cu autorităţile române cu expertiză în domeniu, nu doar decisă de autorităţi străine, ''a căror singură soluţie e, se pare, darea copiilor spre adopţie internaţională'.

''România a trecut deja prin situaţia adopţiilor în anii ‘90 şi parţial anii 2000, nu ne mai permitem greşeli, fiecare copil trebuie să conteze pentru români şi România. Copiii familiei Bodnariu merită sărbători fericite, în cadrul unei familii care să îi iubească! Dacă îmi doresc ceva de Sărbători, e să existe mai puţine drame în familiile de români, din România şi din străinătate: merităm să avem familii fericite şi trebuie să lucrăm cu toţii pentru acest scop, cu tot sufletul!'', a mai scris Zgonea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de doar 12 lei

Un român a jucat un bilet simplu, de 12...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...