CONTACT

Cum arată acum hotelul din Dubai, distrus de flăcări în noaptea de Revelion

În timp ce turiştii şi localnicii din Dubai se pregăteau să intre în 2016, un incendiu de proporţii a cuprins hotelul de cinci stele The Address, iar imaginile publicate de Dubai Media Office la o zi după incident arată un peisaj năucitor

Hotelul de lux, situat într-o clădire de 63 de etaje din centrul oraşului Dubai este poziîionat în imediata apropiere a celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa (828 de metri), locul în care oamenii se pregăteau să întâmpine noul an.

Nici în acest moment nu se ştie cu exactitate de la ce a pornit incendiul, însă în presa locală au apărut informaţii cum că focul ar fi izbucnit într-un apartament aflat la etajul 20, după ce draperiile uneia dintre camere s-ar fi aprins.

Potrivit AFP, 16 persoane au fost rănite, dintre care 14 au suferit răni uşoare. Printre cei aflaţi în hotel în momentul incidentului se aflau şi români, iar unul dintre ei, Eduard Irimia, a povestit despre acele momente grele. "Mi-am strigat soţia, mai erau câteva peroane în living. Am incercat să evacuăm în 15-20 de secunde tot apartamentul şi ne-am îndreptat imediat către o ieşire de urgenţă. Apartamentul nostru a fost complet distrus, adică exact acea zona, acel palier a fost distrus complet", a declarat românul pentru ProTV.

 ''Pompieri, oameni care ţipau din toate părţile. La evacuare, soţia mea a reuşit la un moment dat să salveze un copil care era pierdut de mama lui, care avea încă un bebeluş în braţe şi a reuşit să-l ducă pe scari în viteză până la parter şi l-a preluat mai departe mama'', a continuat acesta.

Dubai Media Office a postat pe Twitter o serie de imagini la 24 de ore după incendiu, arătând intensitatea cu care flăcările au cuprins clădirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...