CONTACT

Dosar penal pentru un chirurg care şi-a atacat un coleg cu bisturiul

Un chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Râmnicu Vâlcea este cercetat de poliţişti şi procurori după ce a atacat cu un bisturiu, în sala de operaţie, un alt medic chirurg, care a avut ulterior nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Medicul Constantin Ploscaru, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, este cercetat penal după ce, sâmbătă, a atacat cu un bisturiu un alt chirurg în incinta unităţii sanitare, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Conform surselor citate, între cei doi medici a izbucnit un conflict ca urmare a unor neînţelegeri mai vechi, iar chirurgul Constantin Ploscaru şi-a atacat colegul chiar în sala de operaţie.

Bisturiul cu care chirurgul Constantin Ploscaru l-a atacat pe colegul său a trecut pe lângă artera carotidă, rănindu-l pe acesta.

Medicul atacat, Emil Bărbulescu, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar până la ora transmiterii acestei ştiri nu a depus plângere la Poliţie, însă, cu toate acestea, în urma incidentului, chirurgul Constantin Ploscaru a fost dus la audieri la sediul Poliţiei Vâlcea.

Cazul a fost preluat de un procuror.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian în apropierea graniței

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian...

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică după mai bine de un an

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică...

Sindicatele se unesc! Cea mai mare mișcare sindicală din ultimul deceniu, la un pas de declanșare!

Nemulțumirile din administrație, educație, transporturi și alte sectoare publice...