CONTACT

Arena Naţională se deschide pentru prima dată legal, la 5 ani de la finalizarea lucrărilor

Arena Naţională este deschisă, legal, începând de vineri, 18 martie, la aproape 5 ani de la finalizarea lucrărilor de construcţie, după ce ISU a întocmit autorizaţia de securitate la incendiu, anunţă PMB printr-un comunicat de presă, precizând că, potrivit ISU, autorizaţia de securitate la incendii poate fi ridicată de către administraţia locală marţi, 22 martie.

Primăria Capitalei mai precizează că, de săptămâna viitoare, pune la dispoziţia cluburilor sportive, a Federaţiei Române de Fotbal sau a organizatorilor de evenimente culturale acest stadion pentru organizarea de evenimente.

„Se poate şi legal! Sunt bucuros pentru că am reuşit să obţinem autorizaţia de la ISU. Am găsit stadionul închis, fără autorizaţie, iar acum, după câteva luni, am reuşit să avem toate actele în regulă. Spectatorii şi jucătorii pot intra pe stadion în deplină siguranţă. Avem acum confirmarea că nu există niciun risc”, a declarat primarul general interimar, Răzvan Sava, citat în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...