CONTACT

PSD Prahova o apără pe Rodica Paraschiv

Social democraţii prahoveni sunt nemulţumiţi de modul în care premierul Dacian Cioloş a decis schimbarea din funcţia de prefect a Rodicăi Paraschiv. Publicăm integral comunicatul PSD Prahova.

"PSD Prahova a constatat cu stupoare că Guvernul a decis schimbarea din funcţie a Rodicăi Paraschiv, singurul prefect apolitic al judeţului Prahova din ultimii 25 de ani.

Rodica Paraschiv nu a fost niciodată membru al unui partid politic, iar activitatea domniei sale în fruntea Prefecturii Prahova a fost o adevărată demonstraţie de profesonalism.

PSD Prahova nu poate omite faptul că înlocuirea Rodicăi Paraschiv a venit la numai o zi după difuzarea unui comunicat al PNL Prahova, semnat de copreşedintele formaţiunii politice senatorul Iulian Dumitrescu.

În comunicatul respectiv, senatorul Dumitrescu, transferat in Prahova de la Călăraşi, o acuză pe Rodica Paraschiv de acţiuni politice, uitând, totuşi, să  nominalizeze clar aceste acuzaţii.

PSD Prahova consideră că schimbarea din funcţie a Rodicăi Paraschiv, cu doar două luni înainte de alegerile locale, miroase a „epurare politică”.

Suntem curioşi cum va reuşi noul prefect Cosmin Georgescu să se acomodeze într-un judeţ cu 104 localităţi şi 800.000 de locuitori într-un timp foarte scurt, astfel încât să gestioneze impecabil toate problemele Prahovei.

PSD Prahova va monitoriza permanent activitatea noului prefect şi vom prezenta opiniei publice orice derapaj de la prevederile legislaţiei în vigoare."

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prahovean arestat după ce a ameninţat că va da foc unei benzinării

Un prahovean de 66 de ani din comuna Balta...

Analize gratuite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Analizele pot fi solicitate de prahoveni fără programare, dar...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...