CONTACT

O Noapte furtunoasa la Chisinau…

Alegerile prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 octombrie 2016. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost inclusă pe agenda Parlamentului, în noaptea care tocmai a trecut.

Documentul propus de câţiva deputaţi din actuala majoritate parlamentară, PD, PL şi transfugi PCRM şi PLDM, a fost avizat cu puţin timp în urmă de Comisia Juridică şi inclus imediat pe agenda de astăzi a şedinţei plenare.

„Alegerea preşedintelui RM se stabileşte pentru data de 30 octombrie 2016. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 30 iulie 2016”, se spune în proiectul de hotărâre semnat de Sergiu Sîrbu (PD), Ştefan Creangă (transfug PLDM), Igor Vremea (transfug PCRM) şi Roman Boţan (PL). Autorii proiectului susţin că data alegerilor prezidenţiale trebuie stabilită pentru „a evita suspiciunile” în legătură cu acest subiect.

De cealaltă parte, deputaţii din opoziţie au criticat modul în care a fost pregătită această iniţiativă.

„Este stranie această iniţiativă pregătită peste noapte. Nu vom vota niciun act normativ în ceea ce ţine de alegeri atât timp cât nu vom avea o expertiză internaţională. Alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc odată cu alegerile parlamentare anticipate”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon.

„Chiar dacă se doreşte evitarea unor suspiciuni, modalitatea prin care a fost pregătită această iniţiativă alimentează aceste suspiciuni. Pentru dezbateri, va trebui să analizăm foarte bine data. Este în contradicţie cu ceea ce spun specialiştii”, a menţionat vicepreşedintele fracţiunii PLDM, Vadim Pistrinciuc.

„Ne pare rău că autorii acestui proiect nu au acţionat conform legii. Se face într-o noapte un proiect de hotărâre”,a adăugat liderul fracţiunii PCRM, Inna Şupac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...