CONTACT

Pesedistul englez, ținta propagandei liderilor pro-BREXIT

Există un pesedist englez. Ca și cel român, are studii elementare sau medii, trăiește, nu în Teleorman sau Gorj, ci în plăcutul mediu rural englez sau orașe mici sau în vechi orașe industriale din nord. Este mai curând în vârstă de peste 60 de ani, de obicei pensionar, adică dependent de sistemul național de pensii. E conservator din fire și își ia informațiile din “The Sun” sau “Daily Mirror”, adică un fel de echivalent al Antenei 3. Acum a votat pentru Brexit, mai ales fiindcă i s-a spus în mod mincinos – și el a crezut – că străinii au năpădit Marea Britanie, că au furat joburile englezilor sau că stau degeaba, primind ajutoare sociale generoase de care el va fi lipsit.

Cine sunt străinii? Străinii suntem, de data asta, „noi“: polonezi, români, unguri, slovaci, bulgari – est-europeni. Nu sirieni, nu musulmani, nu africani. N-a contat. Ba e chiar mai rău decât dacă am fi fost indieni, căci atunci am fi fost considerați foști supuși ai Imperiului.

Cititi continuarea aici: http://www.stiripesurse.ro/pesedistul-englez-inta-propagandei-liderilor-pro-brexit_1141235.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...