CONTACT

Emoții în prima zi a celei de a doua ediții a festivalului Prahova iubește Basarabia. Care este programul celei de a doua zile

Peste 200 de artişti sunt prezenți în aceste zile la Ploiești pentru a participa la cea de a doua ediție a Festivalului Prahova Iubește Basarabia.  Proiect amplu, din cadrul Programului Național România 100, festivalul îşi propune ca principal obiectiv cunoaşterea, promovarea, valorificarea tezaurului etnocultural şi introducerea acestuia în circuitul naţional al manifestărilor artistice ale genului.

"Bine ați venit acasă, frați basarabeni", a spus Ludmila Sfîrloagî, vicepreședintele CJ Prahova și sufletul festivalului, în deschiderea evenimentului. "Am citit un mesaj pe Facebook  mai devreme. O limbă vorbim, o națiune suntem, o țară să fim. Așa să ne ajute Dumnezeu" , a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Prahova. Discursul Ludmilei Sfîrloagă, început cu o strofă din poezia lui Adrian Păunescu  (Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,/ Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam, /Această boală se numeşte Ţară / Şi leacul este ea şi numai ea. ) , a fost întâmpinat cu ropote de apaluze de către spectatorii prezenți.

Au mai rostit alocuțiuni subprefectul județului Prahova, Mădălina Lupea, Ambasadorul Republicii Moldova în România Mihai Gribincea, vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, Vera Pătrașcu Tănase, primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre și președintele Societății Cultural Istorice Mihai Viteazul, Mircea Cosma.

Nu a lipsit nici tradiționala Hora Unirii, în care s-au prins participanții de la Festival cât și oficialitățile prezente. Rând pe rând au evoluat pe scenă ansambluri folclorice şi interpreţi valoroşi din raioanele Republicii Moldova, înfrăţite cu judeţul Prahova, respectiv raionul Călăraşi (Ansamblurile Haiducii și Izvorașul), raionul Cimişlia (Ansamblul Busuioc Moldovenesc), raionul Leova (Ansamblurile Opincuța și Pruteanca), raionul Basarabeasca (Ansamblul Lia), raionul Hînceşti (Ansamblul Arcușul), raionul Cahul (Ansamblul Mugurel) şi raionul Cernăuţi din Ucraina (ansamblul Perla).

În deschiderea festivalului au evoluat Fanfara Prahova, „Rapsozii Prahovei” din Bertea, Ansamblul Perinița din Prahova, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, iar spectacolul s-a încheiat cu recitalul lui Tudor Ungureanu și a Ansamblului „Ștefan Vodă” din Republica Moldova. Pe scena a mai evoluat cu un program de muzică folk solistul din Republica Moldova, Viorel Burlacu, artist emerit al poporului

Prima zi a festivalului a continuat cu mai multe recitaluri. Pe scenă au urcat Fanfara Prahova, Ansamblulul ”Rapsozii Prahovei” din Bertea, Orchestra Populară  „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, Tudor Ungureanu și Ansamblul „Ștefan Vodă”  din Republica Moldova.

Festivalul va continua și astăzi. De la ora 16.30 pe traseul Piața Mihai Viteazul- Bulevardul Republicii- Palatul Culturii va avea loc o Paradă a Portului Popular, iar de la ora 17.30, pe scena din fața Palatului Culturii va avea loc un nou spectacol folcloric

 

 


 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...