CONTACT

Şapte autovehicule, implicate într-un accident pe Valea Oltului

Şapte autovehicule, între care un TIR şi un autocar cu pasageri, au fost implicate, vineri, într-un accident pe Valea Oltului, două persoane fiind rănite. În prezent, traficul rutier în zonă se desfăşoară îngreunat.

Acidentul a avut loc pe DN 7, în zona oraşului Călimăneşti, în apropierea Viaductului Cârligul Mic. 

Poliţiştii au stabilit că pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, pe sensul Râmnicu Vâlcea  – Sibiu, un TIR a lovit un autocar, iar acesta a fost împins în faţă lovind cinci autovehicule oprite în coloană la culoarea roşie a semaforului amplasat pentru dirijarea circulaţiei pe viaduct.

Imediat după accident, autorităţile au activat planul de intervenţie ”Cod roşu”, având în vedere numărul mare al autovehiculelor implicate.

După ce s-a constatat că în urma impactului două persoane au fost rănite, respectiv şoferul TIR-ului şi un pasager din autocar, planul ”Cod roşu” a fost ridicat.

Cei coi răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.

Circulaţia rutieră în zona accidentului este îngreunată, desfăşurându-se alternativ pe un singur sens se mers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Şofer băut şi cu permisul anulat, prins de poliţişti în Ploieşti

Pentru un şofer din Ialomiţa nu a contat faptul...

Se întorc ninsorile, poleiul şi gerul

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o nouă avertizare...