CONTACT

Bustul lui Brâncuşi din Lessines, unde localnicii nu ştiau nimic despre România

În oraşul belgian Lessines, unde s-a născut celebrul pictor Rene Magritte, la câţiva kilometri de Bruxelles, se află un bust al marelui sculptor român Constantin Brâncuşi.   “Noi l-am avut acolo în urmă cu 26 de ani, dar localnicii nu ştiau nimic despre România. Unul dintre primele noastre proiecte culturale a fost acesta, în jurul lui Brâncuşi. Oraşul Lessines adoptase, printr-un proiect al UE, satele româneşti defavorizate, Hobiţa. Au aflat, mai târziu, că la Hobiţa se născuse Brâncuşi. Am făcut un proiect numit Interferenţe Culturale Brâncuşi-Magritte şi am realizat acest bust, dar şi unul pentru cel mai mare pictor”, a spus Liviu Hopârtean, reprezentant al Asociaţiei „Arthis” Bruxelles.

În primăvara anului în curs, în Belgia, au fost organizate mai multe evenimente de promovare cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuşi. Europarlamentarul Victor Negrescu, alături de gorjeanul Radu Căliman, au realizat o sesiune de dezbateri în Parlamentul European de la Bruxelles, în cadrul evenimentului fiind stabilită o strategie de promovare a titanului de la Hobiţa la nivel internaţional. Cu această ocazie a fost prezentat şi un scurt film de promovare, acesta fiind parte a programului turistic „Vino acasă la Brâncuşi”,  menţíonează cult-ura.ro.

La dezbaterile organizate pentru promovarea judeţului Gorj au luat parte şi Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D în cadrul Parlamentului European pentru politica externă; Daciana Sârbu, europarlamentar; dar şi Viorica Dăncilă, eurodeputat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...