CONTACT

Italia, lovită din nou de două seisme puternice. Multe clădiri s-au prăbușit

Două cutremure puternice au lovit centrul Italiei în ultimele ore, anunță BBC. Zeci de oameni au fost răniți, iar numeroase clădiri au fost afectate de seisme.

Patru persoane au suferit răni grave, au anunțat autoritățile.

Primul cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade s-a produs aseară, la ora locală 19.10, în apropiere de localitatea Visso din provincia Macerata, iar după două ore s-a produs un al doilea cutremur în aceeași zonă. Acest al doilea seism a avut o magnitudine și mai mare, de 6,1 grade.

Mai multe clădiri vechi s-au prăbușit în localitățile afectate.

Al doilea cutremur, care a fost mai mare decât primul, a avut numeroase replici. Un martor a povestit la o televiziune italiană că a văzut cum o clădire s-a prăbușit chiar în fața lui.

Se pare că orașul Camerino este printre localitățile cele mai afectate.

„Toată lumea pleacă din Camerino pe jos sau cu mașina ca să caute un loc sigur. Două biserici sunt distruse, iar multe case s-au prăbușit”, a povestit un martor pentru BBC.

În Campo, o biserică din secolul al XV-lea s-a prăbușit. Ea fusese deja afectată de cutremurul din august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...