CONTACT

Accidente în lanț pe Autostrada Soarelui. 22 de persoane rănite

Accidente în lanţ în care au fost implicate 17 autovehicule au avut loc miercuri dimineaţă pe autostrada Bucureşti – Constanţa, din cauza poleiului. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, 22 de persoane au fost rănite, patru fiind transportate la spital.

Un accident în lanţ a avut loc miercuri dimineaţă, pe A2 la ieşirea către centura Capitalei. Alte două accidente au avut loc pe autostrada Bucureşti – Constanţa, la km 10 şi la km. 54.

Conform Centrului Infotrafic, accidentele s-au produs "din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu polei".

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat că în accidente au fost implicate 17 maşini, iar 22 de persoane au fost rănite şi evaluate la faţa locului de către echipajele medicale.

El a precizat că dintre acestea patru sunt transportate cu ambulanţe la spitale, nefiind cazuri grave. Arafat a mai spus că, din cei patru răniţi preluaţi de ambulanţe, unul are fracturi la mâini. În cazul celorlalte persoane evaluate de medici nu a fost necesară transportarea la spital, acestea având răni minore.

Datele iniţiale furnizate de Infotrafic arătau că în aceste accidente au fost implicate 11 maşini.

În urmă cu 10 zile, pe A2 a avut loc un accident în lanţ, în care au fost implicate 30 de vehicule, peste 50 de persoane ajungând la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crăciunul vine cu un cod galben de viscol

România va fi afectată de un episod de vreme...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...