CONTACT

Când vor cădea sărbătorile legale în 2017

Luna trecută, președintele Klaus Iohannis a promulgat propunerea de modificare a legii Codului Muncii prin care ziua de 24 ianuarie este declarată sărbătoare legală și nelucrătoare.

209 de deputați au votat „pentru” ca ziua în care este marcată Unirea Principatelor din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza să fie liberă. Doar patru deputați au votat „împotrivă”. Proiectul legislativ a fost propus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.

„Nu era nevoie de lege, ci doar de un manual de istorie pentru a afla că pe 24 ianuarie sărbătorim la nivel naţional Ziua Unirii Principatelor Române.

În schimb ceea ce nu s-a reglementat în această lege, pentru a avea o nouă zi nelucrătoare, era modificarea art. 139 din lefea 53/2003 privind Codul Muncii”, susține deputatul Ciuhodaru.

În urmă cu aproximativ două luni, senatorii au adoptat o propunere legislativă prin care ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, să fie declarată sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Inițiatorii, parlamentari PSD și PNL, spun că pe 1 iunie în majoritatea grădinițelor și școlilor primare sunt organizate serbări, iar părinții sunt nevoiți să-și ia liber pentru a-i vedea pe cei mici. Propunerea legislativă urmează să ajungă în Camera Deputaților, unde va fi votul decisiv.

Iată când vor cădea, în 2017, sărbătorile legale:

Anul Nou

  • 1 ianuarie – duminică
  • 2 ianuarie – luni

Ziua Unirii Principatelor

  • 24 ianuarie – marți

Paștele

  • 16 aprilie – duminică
  • 17 aprilie – luni

Ziua Internațională a Muncii

  • 1 mai – luni

Rusaliile

  • 4 iunie – duminică
  • 5 iunie – luni

Adormirea Maicii Domnului

  • 15 august – marți

Sfântul Andrei

  • 30 noiembrie – joi

Ziua Națională a României

  • 1 decembrie – vineri

Crăciunul

  • 25 decembrie – luni
  • 26 decembrie – marți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...