CONTACT

Locul din România în care a fost cel mai frig: -53 de grade Celsius

Meteorologii anunță că a fost cea mai joasă temperatură înregistrată iarna aceasta. Este în continuare cod portocaliu de ger în aproape toată țara. Iar meteorologii anunță că după ce scăpăm de ger se întorc ninsorile abundente, în sudul și estul țării.

Potrivit meteorologilor, codul portocaliu va fi valabil și marți în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și în Maramureș, unde gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între – 29 și – 15 grade, iar maximele între – 15 și – 10 grade.

Cea mai scăzută temperatură resimțită, înregistrată de meteorologi, a fost în Munții Țarcu. Aici s-a înregistrat o temperatură resimțită de – 53 de grade Celsius.

La Vârful Omu au fost – 23 de grade Celsius, însă temperatura resimțită a fost de -51 de grade Celsius. De asemenea, la Întorsura Buzăului au fost -32 de grade Celsius, iar la Miercurea Ciuc și Brașov s-au înregistrat -27 de grade Celsius.

În Capitală au fost -21 de grade Celsius, iar primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că școlile vor rămâne închise toată săptămâna aceasta.

CFR a anunțat anularea a 44 de curse din cauza gerului. Sunt probleme și la garniturile care se află pe traseu din cauza frigului. Temperaturi scăzute înregistrate la nivelul șinei sunt la Petroșani (-28 de grade Celsius), Bușteni (-26 de grade Celsius), Miercurea Ciuc (-30 de grade Celsius), Sibiu (-27 grade Celsius) sau București (-20 de grade Celsius).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Lucrările pe șantierul variantei ocolitoare Comarnic avansează. Ultima autorizație de construire a fost emisă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat astăzi...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...