CONTACT

Marea Britanie ar putea avea parte de o procedură de aderare accelerată dacă decide să revină în UE

Marea Britanie ar putea avea parte de o procedură accelerată pentru aderarea la Uniunea Europeană, în cazul în care va decide, după Brexit, că vrea să se alăture din nou blocului comunitar, a spus negociatorul-șef pentru Brexit al Parlamentului European, Guy Verhofstadt, într-un interviu pentru emisiunea UpFront a postului Al Jazeera.

Liderul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE) a declarat că, dacă vreunul dintre viitoarele guverne britanice va manifesta această intenție, scenariul este posibil.

"Opțiunea este deschisă. Britanicii pot reintroduce oricând solicitarea de a deveni stat membru al Uniunii. În mod clar avem suficientă experiență pentru ca procesul să fie ceva mai rapid decât este în mod normal", a spus Guy Verhofstadt.

În schimb, fostul premier belgian a exclus posibilitatea ca guvernul britanic să negocieze până în 2019 atât Brexit-ul, cât și un nou acord de schimb cu UE. "Din punct de vedere tehnic, așa ceva e imposibil", a spus Verhofstadt.

Oficialul a precizat că Parlamentul European nu urmărește să pedepsească Marea Britanie, dar va dori o înțelegere corectă. "Dacă nu ești în UE, nu ai cum să obții un statut mai bun decât cel pe care l-ai avea ca membru al UE", a detaliat belgianul.

Europarlamentarul belgian a afirmat că, din punctul său de vedere, problemele legate de migrație au reprezentat principalul motiv pentru care 52% dintre britanici au optat pentru ieșirea din UE a Regatului Unit la referendumul din iunie 2016. Întrebat dacă și xenofobia și naționalismul ar fi jucat un rol, Verhofstadt a răspuns: "Cred că poate fi o explicație bună".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...