Ziua Francofoniei sărbătorită la Ploiești

Luni, 20 martie 2017, la Ploieşti a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Francofoniei,  eveniment ce a fost marcat sub forma unui picnic poetic intitulat ,,Haikunoi 2017”.

Prezent la manifestarea culturală, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă  a evidenţiat importanţa învăţării limbii franceze şi oportunităţile pe care le au tinerii care cunosc această limbă de circulaţie internaţională.

Obiectivul  principal al evenimentului ce s-a desfăşurat la nivel naţional a fost promovarea şi stimularea  interesului  pentru limba şi cultura franceză; astfel, mai mulţi tineri din Judeţul Prahova, însoţiţi de profesorii lor au realizat diverse poeme de tip haiku în limba franceză.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova şi al Alianţei Franceze Ploieşti, fiind implicaţi şi alţi parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Biblioteca Judeţeană Nicolae Iorga, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii, şcoli şi licee din Judeţul Prahova.

 

Recente

Citeste si...