CONTACT

Vehiculele au devenit arme. Teroriștii au însângerat orașele europene

Atentatele în care sunt utilizate vehicule nu sunt o noutate dar, în ultimul an, oraşele europene au fost însângerate sistematic după acest tipar. De la Nisa la Berlin şi de la Londra la Stockholm, imagini de coşmar au făcut înconjurul lumii. Autorii? Oameni de diferite naţionalităţi, atraşi de strategia terorii promovată de gruparea Stat Islamic

14 iulie 2016. Nisa. Francezii dar şi numeroşi turişti celebrau căderea Bastiliei pe faimoasa Promenade des Anglais. Oamenii erau veseli şi se bucurau. Nu ştiau că, aproape de ei, o minte criminală se pregătea să lovească. Sărbătoarea s-a transformat într-o tragedie. Un camion a pătruns în viteză în mulţime. Şoferul a încercat să ucidă cât mai multe persoane. Masacrul s-a sfârşit după ce poliţiştii au reuşit, cu greu, să-l împuşte mortal pe atacator. Se numea Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, un tunisian rezident în Franţa.

19 decembrie 2016. Berlin. Un terorist a intrat cu un camion în multimea care vizita târgul de Crăciun din apropiere de Biserica Memorială Kaiser Wilhelm. 12 oameni au murit şi 56 au fost răniţi. Printre victime s-a aflat şi şoferul camionului înmatriculat în Polonia, Lukasz Urban. Atacatorul a fost Anis Amri, un tunisian care ceruse drept de azil în Germania. A fost ucis în apropiere de Milano, într-un schimb de focuri cu poliţia italiană.

22 martie 2017. Londra. O maşină loveşte numeroşi pietoni pe podul Westminster. Şoferul a încercat apoi să pătrundă în sediul parlamentului britanic. A fost oprit numai după ce a înjunghiat un poliţist. În atac, care a durat doar un minut şi jumătate, au murit cinci oameni şi 45 au fost răniţi. Atacatorul se numea Khalid Masood şi era cetăţean britanic.

7 aprilie 2017 va rămâne în istorie ca o altă zi însângerată de fanatismul ucigaş. Patru oameni fost ucişi şi opt au fost răniţi la Stockholm, după ce un camion a lovit intenţionat persoanele aflate într-o zonă comercială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...