Vrei să fii voluntar pentru festivalul „Bucurie în mișcare” ?

Noi suntem Start Now, un ONG care, în parteneriat cu Asociația 11even şi Kaufland, aducem în mai Ploieştiului cel mare mare festival destinat mişcării de masă şi mişcării în familie – Bucurie în mișcare.

Festivalul se organizează în această perioadă în 16 orașe din România, iar al nostru  este, de anul acesta, unul dintre ele.

Evenimentul se va desfășura în perioada 19-21 mai, în aer liber-Parcul Tineretului (parcul Sălii Sporturilor Olimpia) și va cuprinde, printre altele, 20 de spații de jocuri și concursuri sportive, ateliere meşteşugăreşti, fitness, dans şi muzică, demonstrații sportive, cros  pentru copii și adulți,  întreceri de role şi biciclete.

Pentru că toate activitățile din cadrul evenimentul sunt interactive, avem nevoie de un număr mare de voluntari super-eroi :), care sa ofere asistenţă şi să se ocupe de coordonarea particianților.

De ce să te înscrii ca voluntar  BIM?

Să punem comunitatea în care trăim „în mişcare”.

Să petrecem împreună un weekend voios și mega-activ, să ne distrăm, să lucrăm în echipă, iar la final să împărțim bucuria realizării împreună a primei ediții Bucurie în Mișcare în Ploiești.

Vei primi, bineînțeles, din partea noastră atestatul de voluntar Bucurie în mişcare, tricouri, materiale promoționale şi veselie.

Poți veni împreună cu prietenii tăi sau singur, căci oricum ne vom împrieteni cu toții până la final.

Cu ce ne poți ajuta ?

Pentru că acest festival include 3 zile de activitate continuă și o zonă de jocuri și concursuri cum nu a mai văzut Ploieștiul,  desfăşurarea de forțe fiind una semnificativă, ne bazăm pe tine pentru a explica regulile jocurilor și concursurilor participanților, a le furniza logistica necesară, specifică fiecărei activități, a te ocupa de  jurizare și premiere.

Noi te vom învăța regulile fiecarui joc, îți vom explica exact ce avem de facut și împreună vom stabili variantele cele mai bune de organizare.

Vom fi o echipă mare și voioasă, care va pune Ploieștiul în mișcare!

Ne poți contacta astfel:

Ne poți scrie:

pe facebook-pagina Asociatiei Start Now

pe mail: [email protected]

Sau ne poți suna:

Lelia – 0739093283

Iulian -0732232871

 

Cei mai bucuroși voluntari, vă așteptăm cu drag !

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...