CONTACT

După Wimbledon, Ilie Năstase nu va primi acreditare nici la Roland Garros

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, nu va primi acreditare la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, au anunţat, sâmbătă, organizatorii competiţiei de la Paris, la trei zile după ce românul a fost interzis şi la Wimbledon, informează L'Equipe.

Oficialii de la Roland Garros au anunţat că nu-i vor acorda acreditare câştigătorului din 1973, în urma suspendării primite din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis.

Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

ITF i-a ridicat, la 22 aprilie, acreditarea lui Ilie Năstase, după ce a avut un conflict cu arbitrii, cu Johanna Konta şi cu căpitanul-nejucător Anne Keothavong. El nu a mai fost căpitanul echipei României la meciurile de duminică.

Ca tenismen, Ilie Năstase a câştigat la simplu Roland Garros în 1973 şi a jucat o finală în 1971, la dublu a câştigat cu Ion Ţiriac în 1970 şi a mai jucat o finală pierdută, cu Jimmy Connors, în 1973, iar la Wimbledon a fost de două ori finalist la simplu (1972 şi 1976) şi a câştigat o dată finala la dublu (1973), în echipă cu Jimmy Connors.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...