CONTACT

Sărbătoare la Măgurele! Parada portului popular a demonstrat că tradițiile sunt păstrate cu sfințenie FOTO

Măgurele a fost, ieri, capitala tradițiilor populare românești. Finalul proiectului „Monumente Istorice şi tradiţii locale” a adus oaspeți din Franța,Italia și Portugalia.

Evenimentul a fost înscris cadrul proiectului „Hărți pentru a construi și a înțelege Europa” cofinanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene, proiect ce vizează schimbul de bune practici și favorizează deschiderea spre Europa, contribuind la formarea cetățeniei europene active. Elevii Școlii Gimnaziale Măgurele, în parteneriat cu alte trei şcoli din Franța (Collège Alex Mézenc, Le Pouzin), Italia (Instituto Comprensivo Dalmatio Birago, Passignano sul Trasimeno) și Portugalia (Agupamento de Escolas Dr. Flavio Gonzalves, Povoa de Varzim), au derulat activități în fiecare dintre cele patru școli, urmând ca în cadrul reuniunilor transnaționale să fie prezentate rezultatele obținute și să se realizeze activități comune de proiect.

Pe scena Căminului Cultural din Măgurele, s-a delulat ultima etapă a acestui proiect, unde, timp de 2 ore au cântat şi au dansat ansambluri folclorice din comunele Izvoarele, Bucov, Starchiojd, Bătrîni, Gornet, Măneciu, Poseşti, Drajna, Ariceşţi, Lapoş, Teişani, Măgurele, etc.

Au fost prezenţi la eveniment, Ludmila Sfîrloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, Emil Drăgănescu, subprefectul judeţului Prahova, Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural Istorice „Mihai Viteazul”, Vasilica Diaconu, primarul comunei Măgurele precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Un bărbat de 85 de ani a dat foc casei în care locuia şi s-a ales cu dosar penal

Un incendiu de proporţii a avut loc la Homorâciu,...

Cătălin Măruţă, out de la PRO TV

După ce a realizat timp de 18 ani emisiunea...

Au întors-o ca la Ploieşti! Peste 4000 de ploieşteni au plătit impozitele majorate, pentru tot anul 2026!

În timp ce majoritatea ploieştenilor consideră majorarea taxelor şi...