CONTACT

Un român, suspectat de terorism, a fost reținut de procurorii DIICOT

Procurorii DIICOT au reținut un cetățean român, suspectat de propagandă teroristă și de legături cu gruparea Stat Islamic (Daesh), în urma unor perchezii făcute în județul Argeș.

Suspectul ar fi observat și monitorizat un obiectiv militar de pe teritoriul României și încerca să convingă și alți români să se alăture grupării teroriste.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, citat de Digi24, bărbatul în vârstă de 39 de ani este într-o ”etapă avansată de autoradicalizare”, care s-ar fi produs după vizite într-un stat european, unde a aderat la o grupare apropiată Daesh.

Suspectul, zis „Ibrahim”, ar fi utilizat începând cu luna noiembrie 2016, pe o retea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste Stat Islamic, precum și înregistrari cu atacuri ale DAESH și executii, prin decapitare și împușcare.

În primăvara anului 2015, bărbatul s-ar fi deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit. Este bănuit de legături cu entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, care ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...

Un bărbat de 78 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier cumplit

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie pe raza...