CONTACT

O companie aeriană vrea să scoată toate scaunele din avioane și să introducă locuri în picioare

Reprezentanții unei companii aeriene low cost din Columbia au anunțat că vor să scoată toate scaunele din avioanele companiei pentru ca pasagerii să stea în picioare, relatează „The Independent”.

Astfel, reprezentanții companiei VivaColombia vor să scadă prețul unui bilet de avion pentru ca zborurile să fie accesibile și pentru columbienii cu venituri mici. De asemenea, compania speră că în acest fel va transporta mai mulți pasageri pe fiecare cursă.

„Se fac cercetări privind posibilitatea de a zbura în picioare. Suntem foarte interesați de orice modalitate de a face călătoriile mai puțin costisitoare. Cui îi pasă dacă nu ai parte de divertisment pe parcursul unui zbor de o oră? Sau că nu primești alune?”, a declarat Wiliam Shaw, fondatorul și directorul VivaColombia, pentru publicația „Miami Herald”.

Ideea locurilor în picioare în avion nu este total nouă. Compania low cost irlandeză Ryanair a propus introducerea unor zone cu locuri în picioare încă din 2010. Pasagerii ar fi putut avea centuri de siguranță, însă șeful de la acea vreme al companiei Ryanair, Michael O’Leary, a menționat că centurile nu sunt neapărat necesare.

„Un avion este doar un autobuz cu aripi. Dacă avionul se prăbușește, Doamne ferește, o centură de siguranță nu te va salva. Nu ai nevoie de o centură de siguranță la metroul londonez”, a mai spus el.

Deocamdată însă, autoritățile din domeniul aviației nu au aprobat locurile în picioare în nicio țară din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Mai mulți copaci doborâți de vânt la Sinaia. Un arbore, căzut peste un autoturism

Mai mulți copaci au fost doborâti de vânt, vineri...

Crăciunul–origine, tradiţii şi ritualuri din întreaga lume

Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează...

Cele mai frumoase colinde românești pentru Crăciun

In fiecare an, de Craciun, pacea parca se pogoraste...

Cum arăta Masa de Crăciun în 1937

Într-un vechi ” carnet de bal ”, s-a găsit...