CONTACT

Cod galben de ploi, vijelii și grindină. Vor fi afectate jumătate din județele țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod galben de ploi și instabilitate atmosferică valabil de azi, 26 iulie, ora 20, până joi, 27 iulie, ora 20.

Codul galben este valabil pentru jumătatea de est a țării, cu excepția județelor Constanța și Tulcea.

Vor fi afectate 23 de județe din țară și municipiul București.

În intervalul menţionat, în Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial.

Vor fi descărcări electrice frecvente, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala în după-amiaza zilei de miercuri (26 iulie) şi în zona Carpaților Meridionali și a Munților Banatului, iar în Dobrogea, îndeosebi în a doua parte a zilei de joi (27 iulie) şi în cursul nopţii de joi spre vineri (27/28 iulie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...