CONTACT

O autostradă și o cale ferată verde în Carpații României

România va face parte din proiectul Transgreen, în valoare de aproape 2,5 milioane de euro, care dorește să construiască infrastructură rutieră și feroviară prietenoasă cu mediul în zona Carpaților.

„Dezvoltarea rețelei de autostrăzi și căi ferate ce conectează între ele puncte cheie ale României și, mai departe, țara noastră cu restul Europei este un proces în plină desfășurare. Pentru a preîntâmpina și diminua aceste presiuni și amenințări asupra naturii, proiectul Transgreen își propune să dezvolte soluții pentru a contribui la crearea unei rețele de transport cu impact cât mai redus asupra mediului și pe care să se circule în siguranță în România, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria”, precizează organizația de mediu WWF.

Proiectul Transgreen a demarat oficial la 1 ianuarie 2017 și are ca dată de finalizare 30 iunie 2019, la el urmând să participe și Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului din România, cât și organizații internaționale, centre de cercetare și organizații de mediu.

Astfel, primele proiect-pilot de infrastructură mare vor fi următoarele: autostrada Târgu Mureș — Iași (România), calea ferată Arad (Radna) — Deva (România), autostrada Miskolc (Ungaria) — Kosice (Slovacia) — Uzhgorod (Ucraina), autostrada Beskydy (Cehia și Slovacia).

Proiectul Transgreen beneficiază de un buget în valoare de aproximativ 2,48 milioane de euro, din care 2,11 milioane de euro reprezintă contribuție din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...

Accident în lanț pe Centura de Est a Ploiestiului! 15 autovehicule implicate!  

15 autovehicule au fost implicate, miercuri dimineată, în jurul...