CONTACT

Din cauza certificatelor verzi, Sistemul Energetic Naţional este pe cale să explodeze, la propriu

Afacerea certificatelor verzi din producţia de energie electrică aduce la lumină probleme mult mai grave decât facturile umflate pe care le primesc consumtorii. Economistul Ilie Şerbănescu spune că energia regenerabilă băgată cu ghiotura în reţea, fără să se ţină cont de capacităţile tehnice concrete ale acesteia, este pe cale să distrugă Sitemul Energetic Naţional, cu efecte catastrofale asupra României.

În urma unei directive a Uniunii Europene, care spune că 38% din energia electrică consumată în UE să fie genrată de surse ecologice, până în 2020. În acest context România a adoptat  Legea 20/2008, în urma căreia ţara noastră devenea foarte atractivă din punctul de vedere al investiţiilor în energie electrică verde, produsă prin vânt, apă, lumină solară şi biomasă. Aşa au apărut cunoscutele păduri eoliene din Dobrogea. De ce? Prin legea mai sus menţionată, statul român se angaja să elibereze investitorului în energie regenerabilă certificate verzi prin care acesta să-şi recupereze rapid investiţia. Astfel, furnizorul este obligat să cumpere certificatele verzi de la producătorul de energie verde,  urmând să îşi recupereze banii prin umflarea facturii consumatorului final, care nu are alternativă, este client captiv: ori ia curentul care i se dă, ori nu ia nimic! Rezultatul se numeşte “certificatul verde” şi apare ca rubrică separată pe facturile tuturor consumatorilor.

Acest mecanism a atras imediat o mulţime de ”investitori”, deoarece asigură recuperarea investiţiei în timp foarte scurt. În cazul eolienelor de pildă, recuperarea se face în doar doi ani, după care se trece pe beneficiu de aproximativ 700.000 de euro pe an pentru fiecare turbină eoliană. Ulterior, Guvernul a hotărât să nu mai dea certificate verzi, pe motiv că preţul crescut al energiei electrice nu mai poate fi suportat nici de populaţie, nici de unităţile economice.

“Mai există o cauză despre care nu vorbeşte nimeni. Din cauza certificatelor verzi, Sistemul Energetic Naţional este pe cale să explodeze, la propriu. Asta pentru că energia regenerabilă este intermitentă, intră în reţea când are condiţiile climatice necesare. Când se opreşte vântul, nu mai merge eoliana. În acel moment se cuplează energia convenţională, hidroelectrică, termo şi nuclearoelectrică. Dar Sistemul Energetic Naţional poate suporta asemenea şocuri de cuplare şi decuplare, determinate de energia verde intermitentă, doar la limita de 3.000 MWh – doar atâta energie verde poate suporta reţeua – iar limita a fost atinsă deja.

Puteţi verifica pe pagina oficială a Transelectrica. În aceste condiţii, ne putem aştepta oricând la explodarea sistemului, cu efecte catastrofale asupra Românei. În ceea ce priveşte preţul energiei electrice, să nu se aştepte nimeni la o scădere, doar, cel mult, la o încetinire a scumpirii”, a explicat economistul Ilie Şerbănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...