Plânge România, plânge și suspină…
E ca o domniță fără nici o vină,
Urgisită-n timp, pedepsită foarte,
Care astăzi strigă s-auziți departe…
Că i-a venit timpul să se războiască
Cu cei ce n-o lasă bine să trăiască!
Cu reaua neghină din ogorul ei,
Tinerii se luptă, azi, ca niște zmei!
Vor ca să dărâme tot răul din fire,
Și să dea acuma lumii-ntregi de știre,
Că din temelie vor reface țara,
Și că-n loc de Iarnă, vine Primăvara!
Să fim toți ca unul, strâns uniți în gând!
Să ne spunem păsul tare și-n curând
Vor cădea ca spice sub a țării coasă…
Vor fugi ca iepuri cuprinși de angoasă!
Căci o judecată va veni, să spele
Lumea ce miroase ca un hoit, de rele
Putred rânduite ca să fie bune
Numai pentru unii, nu pentru națiune!
Să încingem hora celor ce visează
România nouă, cu inima trează!
Pasărea Speranței aripa-și întindă,
Să-și înalțe cântec, zarea să cuprindă!
Autor Jane Crisan
Din vol."Irepetabila iubire"
