CONTACT

Ce semnifică afetul de tun de la înmormântarea Regelui Mihai? Simbolul care a lipsit de la funeraliile regale

După scurta ceremonie religioasă și militară din Piața Palatului Regal, desfășurată sâmbătă dimineață, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost urcat pe un afet de tun și a fost transportat la Catedrala Patriarhală. Procesiunea s-a făcut pe jos, fiind prima de acest gen din ultimii 52 de ani, iar afetul de tun a fost fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

Folosirea unui afet de a transporta sicriul cu trupul neînsuflețit al unui rege este un obicei rezervat suveranilor care au fost și comandanți militari. Regele Mihai I a fost mareșal al României, fiind investit cu această demnitate învestit pe data de 10 mai 1941.

”Afetul de tun se folosește la înmormântarea regilor care au fost comandanți militari. Nu orice rege comandă armata. Spre exemplu, Napoleon a fost și general, el a comandat armata pe câmpul de luptă, în schimb alți suverani și-au delegat comanda unor generali. Carol I a condus Armata română la Plevna, Ferdinand în Primul Război Mondial. Și Mihai I a fost comandant militar” a explicat istoricul Dan Falcan. 

Această tradiție are origini străvechi, fiind inspirată de un obicei al francilor, care își ridicau regele pe scuturi. Scuturile au dispărut, însă au fost înlocuite de afetul de tun.

Ce a lipsit este calul fără călăreț

Protocolul ceremoniei la funeraliile regale impune ca, la un moment prestabilit, să defileze în fața afetului de tun și calul fără călăreț. Acesta merge cu cizma întoarsa în etrier, reprezentând liderul care se uita înapoi la trupele sale pentru ultima oară. Acest lucru a lipsit din protocolul Regelui Mihai I

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...