CONTACT

159 de ani de la Mica Unire, sărbătoriți și la Ploiești

Miercuri, 24 Ianuarie, este sărbătoare națională, iar Ziua Unirii, care marchează, în 2018, împlinirea a 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, are o semnificație deosebită pentru că ne aflăm în anul Centenarului. Mica Unire a fost unul dintre pașii importanți către reîntregirea națională de la 1 Decembrie 1918.

Ziua Unirii va fi celebrată, la Ploiești, printr-o serie de evenimente organizate de administrația locală și județeană. Miercuri, Sala "Marea Unire" din incinta Palatului Culturii găzduiește spectacolul organizat, cu prilejul acestei sărbători, de Centrul Județean pentru Cultură Prahova. Constantin Ghinea Dumitrache şi Grupul vocal "Rapsozii Prahovei", Adela Dumitrache Dumitru şi Grupul vocal Cununiţa Muntenească", Grupul folcloric "Măgura Prahovei" din comuna Adunaţi, Cătălina Chiţimia-Ţigău şi Grupul vocal "Flori de Garofiţă", alături de soliştii de muzică folk ai Casei de Cultură Urlaţi, iau parte la spectacolul programat începând cu ora 10.00.

Tot aici se vor semna, miercuri acordurile de colaborare între Consiliul Judeţean Prahova şi Raioanele Glodeni şi Străşeni din Republica Moldova, precum şi acordul de colaborare între Primăria Păuleşti – Judeţul Prahova şi Primăria Păuleşti din Raionul Călăraşi , Republica Moldova.

Manifestări dedicate Zilei Unirii au loc, de la 10.30, și la Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza" din Ploiești, iar de la ora 11.30 la Muzeul național de Istorie și Arheologie Prahova. În program au fost incluse alocuțiuni, depuneri de coroane, intonarea imnului național, iar participanții se vor prinde în Hora Unirii, într-un gest simbolic la 159 de ani de la momentul în care aceasta a fost jucată, pentru prima dată, la Iași.

Hora, începută la intersecţia străzilor mari Arcu, Golia şi Talpalari, s-a cântat și s-a dansat, apoi, la toate răspântiile și în piețele așezărilor, iar de-a lungul vremii a unit milioane de oameni, în amintirea acelor vremuri și a unuia dintre cele mai importante momente din istoria românilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...