CONTACT

CSM Ploiești cu visteria goală în urma executărilor silite. Ce sume mai are de plătit clubul sportiv

Debandada din organizarea CSM Ploiești a cunoscut un boom în perioada în care au fost făcute contracte pe bani grei sportivilor, antrenorilor și nu numai. Clubul a rămas fără finanțare din cauza șicanelor politice din Consiliul Local Ploiești și s-a trezit în situația în care a fost executat silit de cei cărora ar fi trebuit să le plătească salariile. Că mulți dintre ei aveau contract cu CSM și jucau deja la alte echipe, este o altă discuție, pe care o vom aborda într-un articol viitor.

În timp ce sportivii și antrenorii erau neplătiți, angajații clubului (personalul din birouri mai pe înțelesul tuturor)  își primeau salariile la timp!

Conform documentelor oficiale CSM Ploiești a plătit până în prezent suma de 2.500.000 lei, în urma executării silite puse pe conturile clubului.  Din păcate mai există procese câștigate de sportivii și de către antrenori, dar pentru aceste sume nu a fost încă pus sechestru.

Suma pe care clubul o mai are de plătit este de 414.057 de lei.

Publicăm integral situația executărilor silite plătite deja, dar și pe cea a sumelor care mai sunt de plătit. Menționăm că este vorba despre cifre oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Troleibuzele din Ploieşti, retrase de pe traseu pentru că nu au ITP

Toate troleibuzele din Ploieşti au fost retrase de pe...

Consiliul Judeţean Prahova pune în funcţiune Spitalul Modular de Pneumologie

Construit în perioada Covid, Spitalul Modular de Pneumologie va...

Reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a distrus dispozitivul de monitorizare

O persoană din Balta Doamnei a încălcat ordinul de...

Un nou accident provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului

De această dată, evenimentul a avut loc la Urlaţi,...