CONTACT

Patru copii de la Scoala de Fotbal Dani Chiriță în Lotul Național U13 FOTO

Fostul fotbalist Dani Chiriță este un nume care nu are nevoie de prea multă prezentare la Ploiești.

La 45 de ani, Chiru încă joacă fotbal în Liga A la echipa sa Petrolul 95, dar îi învață tainele sportului rege pe aproximativ 200 de puști din județ.

Copiii se uită la antrenorul lor ca la un super erou și încearcă permanent să îi demonstreze că sunt cei mai buni. O relație extraordinară, de prietenie și văzându-l pe Chiru în mijlocul copiiilor ai senzația că este fratele lor mai mare și nicidecum antrenorul lor de fotbal.

Iar metodele de antrenament ale li Chiriță au dus la performanța ca patru copiii de la Școala de Fotbal Dani Chiriță să fie selectați în Lotul Național U13, fiind prima oară când s-a organizat o selecție pentru 2006.

Tudor Alesio,Ianis Stoica,Raducea Cristi și Pompenciu David sunt cei patru copii ploieșteni care au fost aleși dintr-un grup de 74 de puști din toată țara pentru a se antrena cu Lotul Național.

De altfel, singurele cluburi din România care au mers cu patru copii la selecție au fost Școala de Fotbal Dani Chiriță de la Ploiești și Academia de Fotbal Hagi de la Constanța.

La selecție au participat toți antrenorii federali de la FRF, copiii fiind văzuți de peste 30 de antrenori cu experiență.

O astfel de performanță ne dă speranța că sportul de la Ploiești are în continuare viitor, chiar dacă performanțele sunt făcute de către cluburi particulare


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...