Continuăm seria articolelor despre neregulile din ograda Petrolului Ploiești, nereguli recunoscute de toată lumea, dar nesancționate de reprezentanții finanțatorului. Și așa cum spune multă lume…s-au închis ochii și s-au umplut buzunarele…
Vorbim astăzi despre un personaj ușor controversat, mult mai apropiat de politică, decât de fotbal, și care se laudă peste tot cu relațiile politice. Și ca să nu vă lăsăm să muriți de curiozitate, vă spunem că este vorba despre cel care i-a luat locul legendarului Mircea Dridea în Comitetul Director al Petrolului. Vorbim despre etarna rezervă a portarilor Lupilor Galbeni, Ion Haralambie, cel care se poate lăuda cu titlul de rezervă de lux în perioada 1983-1986. A fost în lot, a participat la antrenamente, la meciurile oficiale, având doar rolul decorativ de …sparing partener pentru antrenamentele lui Gică Mârzea, Gigi Nicolescu, Mitică Jipa. Pe înțelesul tuturor, o fostă…glorie care a prins în PATRU ani de legitimare la Petrolul, un număr record de meciuri….adică aproximativ 30 de meciuri dintr-un total de aproximativ 140. Și uite așa, rezerva rezervelor ajunge reprezentantul gloriilor în Comitetul Director….Cam ciudată conjunctură!!!
Iar cum o veche vorbă românească spune că trebuie să îi dai omului o funcție pentru a vedea adevăratul caracter, noul reprezentant al fostelor glorii găsește adevăratul dușman al Petrolului: reprezentanții galeriei Lupilor Galbeni. Adică, băieții aia care își sacrifică ore importante din viață pentru a desena coregrafii, pentru a picta bannere.
Așa se face că Ion Haralambie nu simpatizează în niciun fel suporterii și insistă pe ideea interzicerii anumitor fani pe stadionul Ilie Oană. Adică, ar cam vrea eliminarea celor care iubesc cu adevărat Petrolul. A găsit și vinovatul de serviciu pentru eșecurile Lupilor. Vorbim despre unul dintre liderii fanilor Lupilor Galbeni, care este recunoscut pentru cât de mult s-a implicat în renașterea Petrolului. Spre deosebire, de actualul reprezentant al Lupilor în Comitetul Director, suporterii Petrolului au făcut eforturi financiare deosebite pentru a ajuta Petrolul. Iar dacă nu avem dreptate, ne-am dori să vedem o factură și o chitanță emisă de noul club Petrolul pentru banii primiți de la Ion Haralambie. Și cum nu prea există, vă spunem doar că fosta glorie este ideal la propagandă și la lansat osanale pentru un anumit partid politic. Din păcate, fotbalul nu merge cu politica, mai ales că în 2020 sunt alegeri.
O știe și Ion Haralambie, care încearcă din răsputeri să asocieze imaginea clubului Petrolul cu cea a unei formațiuni politice, formațiune care ar da bani grei pentru apropierea de club și pentru păcălirea suporterilor…
Poate că fostul portar de rezervă ar putea să își demonstreze meritele, propunând, spre exemplu, eliminarea taxelor pentru copiii care vin să practice fotbalul la Petrolul Ploiești. Și dacă nu se poate așa ceva, măcar ar putea să sponsorizeze echipele de juniori cu ceva ajutoare, cine știe…o casetă de direcție, o bieletă sau alte piese auto, că doar dorește binele clubului și este propietarul unui parc auto de dezmembrări.
Oricum, a alege să acoperi greșelile lui Cristi Vlad și Tavi Grigore, sfătuind fostele glorii să facă zid pentru a-i apăra pe cei doi, este o dovadă de amatorism.
Iar la final, un sfat…Domnule reprezentant al fostelor glorii, când mergeți la club, nu mai blocați intrarea cu mașina că poate mai dorește și altcineva să participe la seminarul respectiv. Există locuri de parcare special amenajate la stadionul Ilie Oană, iar să blochezi accesul în club, parcând mașina proprie fix în fața ușii de intare este un semn de proastă creștere și ideal ar fi să nu mai dați exemple de acest gen tinerilor care visează să se facă fotbaliști.
Nu de alta, dar PETROLUL este doar al suporterilor!!!