CONTACT

Petrolul-Farul: remiza orgoliilor!

Într-un top al celor mai jalnice stadioane pe care le-am văzut în ultimul an stadionul celor de la Farul ar ocupa locul 3 dupa cel din Petrosani ,pe primul loc detașat Brăila.

Desi programat luni meciul dintre Farul si Petrolul fanii lupilor au fost prezenți în număr consistent prezenți la meci, singurul lucru care le-a dat de furcă fiind căldura insuportabilă de la ora disputarii partidei.

Meciul a debutat cu dominarea gazdelor care până prin minutul 20 au stăpânit jocul. După o ratare mare a lui MezaColli ploiestenii au pus stăpânire pe joc si spre finalul primei reprize Arnautu a ratat cu poarta goală din 2/3 metri dupa o centrare perfectă a lui Barboianu.

După pauză Petrolul a forțat dar fără rezultat pe tabela

Jocul a fost destul de alert fiind perioade de dominare de ambele părți,si finalul a gasit lupii asediind poarta Farului. Desi meci de buna factura prestat de ambele combatante, jucătorii ploiesteni au dovedit pe final ca mai au de lucru atât la condiția fizică,dar si la finalizare

Echipa de start a Petrolului: C. Lungu – Bărboianu, Sîrghi, Walace, Ţicu – Meza Colli, M. Mihăescu – M. Bratu, L. Marinescu, Al. Zaharia – Arnăutu

Urmează o pauză pentru „lupi”, jocul cu FK Csikszereda, programat pentru marți, 3 septembrie, fiind amânat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...