CONTACT

Baclavale cu arome de Turcia, fabricate de un român, la Târgul cu Bunătăți și Dichisuri de la “Weekend pe Bulevardul Castanilor” din Ploiești

Prima oară când am văzut standul cu baclavale de la Târgul cu Bunătăți și Dichisuri mi-a lăsat gura apă. Am copilărit la Tulcea, iar vecinii bunicii erau o familie de turci care aveau cele mai minunate dulciuri. Mi se părea o feerie când mergeam la ei si ne serveau cu tot felul de bunătăți și în special cu baclavale.

La Târgul Verei și al Gabrielei l-am descoperit pe Răzvan Nițulescu, creatorul faimoaselor baclavale.

Vorbește stâlcind ușor cuvintele, pentru a da senzația de autenticitate, dar după ce afli că este român 100% povestea lui ți se pare senzațională.

Răzvan a crescut în laboratorul de patiserie şi a început să facă baclavale, supărat că patronul turc îl umilea spunându-i că românii nu au cum să prepare aşa ceva.

„Mama lucra în laboratorul unui turc și am copilărit acolo. O însoțeam de multe ori, când nu avea cu cine să mă lase acasă și pot spune că am furat meserie acolo. Am crescut și am început să lucrez și eu, dar întotdeauna turcii ne luau peste picior spunându-ne că secretul meseriei nu o să îl prind niciodată”, ne-a povestit Răzvan Nițulescu.

Au urmat specializări în Turcia. A lucrat mult timp pe vase de croazieră și a văzut lumea întreagă.

La un moment dat și-a făcut curaj, a părăsit laboratorul turcului și și-a deschis propria afacere. Bineînțeles că patronul turc i-a spus mereu că nu va reușit și se va întoarce. Nu s-a întors, iar acum are peste 40 de puncte de desfacere în București. 

Secretul baclavalei perfecte 

„Foaia de baclava este o artă. Dacă o lucrezi plictisit sau pentru că așa trebuie nu îți va ieși niciodată. Este migală, e nevoie de răbdare, de atenție multă. Dar în final rezultatul merită și îți dai seama că ți-a ieșit când vezi clienții care vin și îți cumpără produsele”, ne-a mai spus Răzvan.

Ne-a povestit că secretul constă și în ingredientele folosite.

„În perioada actuală au apărut tot felul de aditivi și de substanțe care înlocuiesc ingredientele tradiționale. Spre exemplu, mierea….E o minciună să spui că însiropezi baclavalele doar cu miere. Sau să spui că verdele acela prăzuliu este obținut doar de la fistic. Păi ați văzut undeva fistic verde-praz?”, ne-a mai dezvăluit patiserul. Are un singur regret…că nu mai există școlile de arte și meserii și că tinerii nu mai vin să facă ucenicie. Și-ar dori să îi învețe și pe alții meserie și speră ca sistemul școlar să se reformeze în așa fel încât să avem și buni meseriași nu doar absolvenți de studii superioare.

Oricum am degustat baclavalele lui Răzvan și nu putem decide care este mai bună. Sunt baclavale cu cacao, cu fistic, cu cremă de lapte sau cu vișine.

Pe Răzvan Nițulescu, românul care le face concurență turcilor, și baclavalele sale incredibile le găsiți din acest weekend în Ploiești, pe Bulevardul Independenței la  “Weekend pe Bulevardul Castanilor”, acolo unde găsiți toate produsele tradiționale ale Târgului cu Bunătăți și Dichisuri.

Eveniment dedicat ploieștenilor, se va desfășura doar în zilele sâmbătă și duminică, începând cu 14 august și până în data de 12 septembrie 2021.  

În perioada celor cinci weekenduri dedicate acestui eveniment, respectiv 14-15 august a.c., 21-22 august a.c., 28-29 august a.c., 4-5 septembrie a.c. și 11-12 septembrie a.c., Bulevardul Independenței (Castanilor) va fi închis circulației autovehiculelor, iar ploieștenii, cu mic și mare, sunt invitați să petreacă sfârșitul de săptămână într-un mod agreabil, cu momente de bucurie și relaxare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Panică la Râșnov! Un incendiu violent a făcut scrum o pensiune, un restaurant și un grajd/ FOTO/ VIDEO

Un incendiu de proporții a transformat o dimineață obișnuită...

Cozi kilometrice la ieșirea din țară prin Giurgiu – Ruse. De ce este blocat traficul pe Podul Prieteniei

Trafic intens și nervi întinși la maximum luni dimineață,...

Aglomeraţie pe DN 1, în zona Posada şi în Buşteni

Drumul Naţional 1 este foarte aglomerat, duminică, pe mai...