CONTACT

Recalcularea pensiilor în august. Ce trebuie să știe pensionarii despre noua lege

Pensionariivor primi luna aceasta deciziile de recalculare a pensiilor, în contextul intrării în vigoare a noii legi a pensiilor din 1 septembrie 2024. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că între 15 și 31 august, poștașii vor livra personal aceste documente, fiecare pensionar fiind nevoit să semneze de primire.

Noua lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023, publicată la sfârșitul anului trecut, urmărește eliminarea inechităților și majorarea pensiilor mici. Reforma, realizată cu sprijinul experților europeni și ai Băncii Mondiale, se bazează pe principiile contributivității, stabilității, solidarității și egalității.

În Prahova, 188.652 de pensionari vor primi deciziile de recalculare, dintre care 139.693 sunt arondați Casei Județene de Pensii din Ploiești, iar restul filialei din Câmpina. Noile pensii, recalculate conform noii legi, vor fi distribuite începând din septembrie, fără ca vreo pensie să fie diminuată.

Legea 360/2023 introduce patru tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș, și aduce modificări importante privind sporurile nepermanente, reducerea vârstei de pensionare pentru femeile cu mai mulți copii, posibilitatea de a cumpăra vechime și reanalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă.

Pensionarii cu venituri mici vor continua să primească indemnizația minimă socială, care va fi majorată anual, conform mecanismului de creștere al pensiilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...