O furtună puternică a lovit județul Prahova, joi seară, transformând zeci de localități în zone de dezastru. Vântul a suflat cu până la 90 km/h, a smuls copaci, a doborât stâlpi de electricitate și a lăsat străzi întregi sub ape sau blocate de arbori rupți.
La Românești, o familie s-a trezit cu un stâlp prăbușit peste casă, în timp ce pe autostrada A7 un panou publicitar a fost spulberat de vânt. În Mizil, s-a aprins un stâlp electric, iar în alte zone – inclusiv Ploiești, Tinosu, Râfov sau Puchenii Mari – pompierii au fost chemați să intervină pentru degajarea drumurilor.
Peste 20 de intervenții au fost raportate de ISU Prahova, iar în multe localități s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică. Cele mai mari probleme s-au înregistrat pe DN1D și DN1B, unde circulația a fost serios afectată.
Avertizarea de cod portocaliu a fost valabilă până la ora 3 dimineața, dar urmările furtunii se resimt și astăzi. Autoritățile sunt în alertă, iar pompierii rămân mobilizați pentru eventuale noi intervenții.