CONTACT

26 de localităţi din Prahova primesc bani de la Administrația Fondului pentru Mediu

Este vorba despre finanțare pentru proiecte de iluminat public sau investiții în rețelele de apă și canalizare.În acest sens, Florin Bănică, președintele Administrație Fondului pentru Mediu şi Virgiliu Nanu au semnat, marţi contractele pentru acest tip de finanţare.

„Pe partea de iluminat public sunt 26 de contracte pentru 24 de localități, trei orașe și 21 de comune, cu o valoare totală de aproximativ 36 de milioane de lei. Suplimentar, mai sunt trei localități, Plopu, Gornet Cricov și Colceag, care au accesat fonduri pentru rețele de apă și canal. Astăzi semnăm contracte de aproximativ 71 de milioane de lei”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

La rândul său, Bănică a anunţat că finanţarea pentru localităţile di Prahova nu se va opri aici.

„Anul trecut a fost unul dificil, programele au fost blocate și, începând cu luna decembrie, au fost deblocate. Mai sunt în analiză câteva proiecte din Prahova, o să avem o listă finală până pe 15 februarie. Proiectele sunt vitale pentru localități. În 2026 vom face o analiză și o să vedem care sunt nevoile primăriilor și vom deschide două proiecte”, a explicat Florin Bănică.

Localităţile care primesc finanţare: Sinaia, Gornet Cricov, Breaza, Boldești-Scăieni, Cocorăștii Mislii, Fulga, Cornu, Aluniș, Filipeștii de Târg, Ceptura, Măgurele, Măneciu, Târgșoru Vechi, Cerașu, Berceni, Balta Doamnei, Gherghița, Salcia, Mănești, Albești-Paleologu, Gura Vadului, Drajna, Călugăreni, Provița de Jos, Plopu și Colceag.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Bătaie la Ploieşti între un şofer Bolt şi doi minori

Un şofer Bolt şi doi minori au fost implicaţi...

Crimă la Băicoi. Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe stradă

Un scandal apărut pe fondul consumului de alcool s-a...

Suporteri ai Petrolului, obiectul unor percheziţii după incidentele de la meciul cu Rapid

Mai multe persoane care au făcut parte din galeria...

Ploieştiul a devenit al treilea oraş din ţară cu două staţii de ambulanţă

A doua staţie de ambulantă a fost deschisă la...