CONTACT

Cât te costă să-ţi faci ochi albaştri

O clinică din California testează o procedură cu laser prin care este eliminat pigmentul care colorează ochii și devin albaștri.

Specialiștii de la Stroma Medical Corporation, cei care lucrează la acest proiect, spun că schimbarea este definitivă. Cercetătorii explică faptul că în spatele unui ochi căprui este află unul albastru, care este acoperit de celule de melanină.

Pe înțelesul tuturor, prin procedura cu laser este eliminat stratul de melanină din iris, iar ochiul rămâne albastru. Mai exact, medicii explică faptul că ochii albaștri sunt de fapt ochi fără pigment. Operațiunea ar dura în jur de 30 de secunde pentru fiecare ochi.

„Am finalizat un studiu pentru a testa în siguranță cât de eficace este acestă procedură pe baza unor device-uri de ultimă generație. Următorul pas este să tratăm în jur de 20 de pacienți într-un studiu pilot. Apoi, în funcție de succesul acestei cercetări ne vom extinde la 100 de pacienți din mai multe țări și vom urmări reacțiile operației în timp”, declară specialiștii de la Stroma. Prețul operației ar fi de aproximativ 5000 de dolari.

Când s-a născut primul om cu ochi albaștri

Cercetătorii de la Institutul de Biologie Evoluționară din Barcelona au descoperit, analizând o secvență ADN, că primul om cu ochii albaștri a trăit în urmă cu 7000 de ani. Cercetătorii spanioli au ajuns la această concluzie studiind un bărbat din Epoca de Piatră, ale cărui oseminte au fost găsite în 2006.

De asemenea, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga arată la începuturi toți oamenii au avut ochi căprui, iar cei albaștri au apărut la oameni după o mutație genetică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Alarmă generală în România, miercuri, 4 martie

Sirenele vor suna miercuri, 4 martie, între 10:00 și...

Amenzi de 27.000 de lei, de Mărţişor, din partea Poliţiei Locale Ploieşti

Poliţiştii locali din Ploieşti au aplicat amenzi de 27.000...

Consilier BNR : Cinci milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale. Nu mai e o joacă!

Situatia pensiilor speciale, care afectează miţioane de români, a...