CONTACT

Biletele de 2,5 lei nu mai pot fi folosite, din 5 noiembrie, pe mijloacele de transport din Ploieşti

Biletele de 2,5 lei nu vor mai putea fi folosite începând cu data de 5 noiembrie, pentru transportul public din Ploieşti. După ce consilierii locali au aprobat majorarea tarifului la 4 lei, biletele deja achiziţionate la vechiul preţ de 2,5 lei, vor putea fi preschimbate până la finalul lunii noiembrie, la punctele de lucru ale societaţii. De asemenea, noile bilete, la preţul de 4 lei, nu vor putea fi achiziţionate, pentru moment, prin aplicaţiile mobile, fiind necesar un anumit timp pentru implementarea noilor modificări.

„Societatea de Transport Public Transport Călători Express SA informează publicul că, începând cu data de 5 noiembrie 2025, vor intra în vigoare noile tarife pentru titlurile de călătorie.

Totodată, în această perioadă de actualizare, titlurile de călătorie vor putea fi achiziționate exclusiv prin punctele de lucru ale SC TCE SA, automate de bilete și terminale POS disponibile în rețeaua de transport.

Vă informăm că aplicațiile mobile de achiziție a biletelor vor fi temporar indisponibile, întrucât administratorii acestora au solicitat o perioadă suplimentară pentru implementarea noilor modificări tehnice. Societatea noastră colaborează îndeaproape cu aceștia pentru reluarea serviciului în cel mai scurt timp posibil”, informează TCE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...

Accident în lanț pe Centura de Est a Ploiestiului! 15 autovehicule implicate!  

15 autovehicule au fost implicate, miercuri dimineată, în jurul...