CONTACT

Consiliul Judeţean Prahova pune în funcţiune Spitalul Modular de Pneumologie

Construit în perioada Covid, Spitalul Modular de Pneumologie va fi pus în funcţiune, după decizia luată de Virgil Nanu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Realizarea unui nou branșament electric, capabil să susțină întreaga aparatură medicală, dar și pregătirea documentației pentru achiziționarea unui stocator de oxigen, indispensabil secțiilor de terapie intensivă și pneumologie sunt printre primele obiective care trebuie realizate în acest sens.

„În urma vizitei de lucru efectuate la Spitalul Modular de Pneumologie, președintele Consiliul Județean Prahova, Virgil Nanu, a analizat la fața locului stadiul real al obiectivului și pașii necesari pentru punerea acestuia în funcțiune, în condiții legale și de siguranță deplină.

Spitalul Modular a fost construit în perioada pandemiei de Covid-19, ca soluție de urgență pentru suplimentarea capacității Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în special pentru Terapie Intensivă, Medicină Internă și Pneumologie. Unitatea dispune de 32 de paturi, dintre care 12 ATI, două saloane de terapie intensivă, două izolatoare și patru saloane, fiind dotată cu aparatură medicală de ultimă generație, achiziționată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Deși infrastructura și echipamentele există, punerea în funcțiune a fost întârziată de probleme birocratice și tehnice acumulate în timp. Construit inițial în regim de urgență, fără a fi necesare autorizații complete în contextul pandemiei, obiectivul a intrat ulterior într-un proces complex de intrare în legalitate. Certificatul de urbanism a fost obținut în septembrie 2023, iar autorizația de construire a fost emisă în iulie 2024”,  au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer, pentru achiziţia de vaccinuri anti-Covid

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer privind achiziția...

Centura Comarnic: Două grinzi uriaşe au fost montate la viaductul peste Prahova

Două grinzi de 120 de tone fiecare au fost...

Spitalul CFR şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti trec în subordinea Consiliului Judeţean

Spitalul CFR şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti trec în...