CONTACT

Filtre în județul Prahova. Deținut evadat din Penitenciarul Mărgineni!

Un deținut a evadat, luni seara din Penitenciarul Mărgineni. Este vorba despre un bărbat cu domiciliul în localitatea Poiana Vărbilău, care a evadat pe data de 12 august, în jurul orei 19.00. 

La momentul evadării, bărbatul era îmbrăcat în tricou gri, pantaloni negri, adidași de culoare neagră și purta o șapcă de culoare neagră.

Conform unor surse, individul, condamnat la cinci ani și zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor, mai are un frate care e închis, la rândul lui, în penitenciarul Ploiești.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. Se pare că bărbatul ar fi sărit gardul unității în care se afla încarcerat. 

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către un polițist din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la faptul că un bărbat, de 32 ani, din județul Prahova, în calitate de persoană privată de libertate, ar fi evadat.

La acest moment, polițiștii Inspectorarului de Poliție Dâmbovița, împreună cu polițiștii din cadrul Penitenciarului Mărgineni, dar și cu sprijinul structurilor specializate în astfel de situații desfășoară activități de căutare și depistare a persoanei evadate.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la depistarea bărbatului  sunt rugate să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112”, a transmis IPJ Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Virgil Nanu: “Finalizarea la timp a centurii Comarnic, una dintre priorităţile mele”

Preşedintele CJ Prahova, Virgil Nanu, a efectuat o nouă...

Noi oportunităţi pentru afacerile din Prahova

Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu,...

Zeci de medicamente scumpe au fost introduse pe lista de compensate sau gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că, de astăzi,...