În Vinerea Luminată, prima vineri după Paște, ortodocșii nu sărbătoresc doar un praznic vechi, ci își caută liniștea, vindecarea și răspunsurile. Iar pentru mii de români, toate aceste lucruri se întâlnesc într-un singur loc: Mănăstirea Ghighiu, aflată la marginea Ploieștiului.

Aici, printre ziduri de liniște și rugăciune, este așezată una dintre cele mai cinstite icoane din România – Icoana Maicii Domnului „Siriaca”, adusă din Orientul creștin în urmă cu mai bine de șase decenii.

Este o icoană cum rar se întâlnește – pictată pe lemn de santal în secolul al XVI-lea, cu trăsături blânde și ochi ce par să înțeleagă suferința omului până în adâncul inimii. A fost dăruită Mănăstirii Ghighiu în 1958 de Preasfințitul Vasile Samaha din Patriarhia Antiohiei. De atunci, locul a devenit un punct de referință pentru credincioși care caută ajutor în încercări, lumină în întuneric sau pur și simplu, o alinare.

Un izvor de har și tămăduire

Nu doar icoana atrage, ci și izvorul din curtea mănăstirii, considerat de mulți ca fiind binecuvântat. În această zi de sărbătoare, se săvârșește slujba agheasmei mici, iar apa este împărțită celor prezenți. Se spune că este un izvor cu dar tămăduitor, iar mărturiile celor care vin aici an de an întăresc această convingere.

Oameni din toate colțurile țării povestesc cum, după ce s-au rugat Maicii Domnului „Siriaca”, au primit răspunsuri, vindecări trupești sau întăriri în încercări grele. Nu sunt vorbe goale – sunt istorii discrete, rostite cu lacrimi și recunoștință.

Taina credinței, în fiecare pas

Într-o lume grăbită, cinică și tot mai zgomotoasă, Mănăstirea Ghighiu rămâne un spațiu al tăcerii sfinte. Aici, Vinerea Luminată nu este doar o filă din calendarul ortodox, ci o zi vie, în care credința capătă chip, apă și rugăciune.

Pentru unii, Ghighiu este o mănăstire frumoasă. Pentru alții, este locul în care viața lor s-a schimbat pentru totdeauna.