CONTACT
Acasă Blog Pagina 801

Contract de miliarde de euro pentru 30 de avioane de pasageri

0

Germania şi China au semnat, în timpul vizitei cancelarului Angela Merkel la Beijing, un contract prin care companiile aeriene chineze vor achiziţiona 30 de avioane de pasageri A330 fabricate de grupul aeronautic european Airbus, informează CNBC.com.

Contractul, în valoare de 17 miliarde de euro (18,57 mld dolari), a fost anunţat imediat după ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a întâlnit cu premierul Chinei, Li Keqiang.

Compania Airbus este în concurenţă directă cu grupul american Boeing pentru dominaţia pe piaţa chineză. Boeing Co. estimează că, în următoarele două decenii, va atinge o cifră de afaceri de 1.000 de miliarde de dolari pe piaţa chineză.

Air China Ltd şi alte companii aeriene chineze îşi extind flotele de avioane, în contextul în care numărul pasagerilor de pe piaţa chineză ar urma să se tripleze în următorii 20 de ani.

Pentru a-şi asigura comenzile din China, grupul european Airbus a acceptat în iulie să construiască un centru de asamblare în valoare de 150 de milioane de euro în provincia chineză Tianjin.

La rândul său, Boeing a semnat în septembrie un contract de cooperare cu grupul Comac (Commercial Aircraft Corporation of China) pentru construirea unui centru de asamblare în China.

Microsoft va stoca în Germania datele clienţilor săi europeni

0

Grupul american Microsoft a anunțat miercuri că datele în sistem ‘cloud’ ale clienților săi europeni vor fi stocate la două centre din Germania gestionate de grupul de telefonie Deutsche Telekom, transmite AFP.

Decizia intervine pe fondul scăderii încrederii în marile grupuri informatice americane, bănuite că folosesc în mod abuziv datele personale pe Internet, precum și după dezvăluirile din ultimii ani cu privire la practicile serviciilor americane de informații pe vechiul continent.

Fără acordul Deutsche Telekom și al clienților, ‘Microsoft nu va avea acces la datele salvate în aceste centre’, a promis grupul american într-un comunicat de presă. Prin intermediul acestui parteneriat, ‘clienții Microsoft vor putea alege un nivel de protecție a datelor care corespund cerințelor companiilor germane și numeroaselor entități publice’, a comentat la rândul său Deutsche Telekom, adăugând că datele clienților vor rămâne în Germania.

Începând din 2013, odată cu dezvăluirea existenței unui vast sistem de spionaj în Europa aparținând serviciului american de informații NSA, Comisia Europeană negociază cu SUA acordarea unor garanții suplimentare pentru protejarea datelor personale ale europenilor când aceste date sunt analizate pe teritoriul american.

Proiectul de majorare a salariilor din sănătate, dar şi ale tuturor bugetarilor – adoptat

0

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 11 noiembrie, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%.

Proiectul a fost votat de 319 deputați, fiind înregistrate 7 abțineri și un vot „împotrivă”.

Comisiile pentru muncă și pentru sănătate din Camera Deputaților au adoptat marți, în ședință comună, un amendament la această ordonanță, care se referea numai la personalul din sistemul public sanitar, amendament potrivit căruia salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.

Deputații liberali au solicitat în plen retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului pentru a se discuta în această perioadă cu Ministerul Finanțelor, care trebuie să spună dacă această majorare este sustenabilă.

Ordonanța 35/2015 prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepție de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

S-a votat cu mâna ridicată, deoarece președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunțat că sistemul de vot electronic este defect.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.

Unde este rezerva de aur a Romaniei?

0

La 31 decembrie 2014, rezervele internaţionale ale României însumau 35 506 milioane euro, din care 90,7 la sută reprezentau rezerve valutare şi 9,3 la sută valoarea deţinerilor de aur. Rezerva de aur s-a menţinut la circa 104 tone. Din punct de vedere valoric, aceasta a ajuns in decembrie 2014 la nivelul de 3 290 milioane euro. O parte din aur e in tara, dar cea mai mare parte este depozitata la Zurich, Londra, Washington si in seifurile unor banci.

In mare parte aurul se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine. Aurul este asigurat in strainatate si nu exista niciun risc ca acest aur sa nu se poata intoarce in tara” – a explicat in cadrul unui seminar la BNR Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isarescu.

Mugur Isarescu a reafirmat in 2010 faptul ca tezaurul Bancii Nationale exista integral, dorind astfel sa combata zvonurile aparute in media potrivit carora Tezaurul a fost scos din tara.

Eu inteleg ca oamenii se mai indoiesc uneori si ca nu cred intotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum ca BNR ar fi scos Tezaurul din Romania sunt extrem de periculoase. Sigur ca o parte din aur il tinem la Banca Reglementelor Internationale, dar in subsolurile BNR sta foarte bine rezerva de aur din tara. Din pacate, spatiul este foarte mic acolo iar grupurile care pot intra sunt de maxim 10-15 persoane” – a spus Isarescu, care a mai precizat ca aurul exista.

Tezaurul este acolo pentru a avea incredere intr-o tara si in moneda nationala” – a  explicat Guvernatorul.

CITITI SI Adevarul despre TEZAURUL ROMANIEI

Când două ONG-uri româneşti au început să arate în anul 2010 adevărul privind scoaterea din ţară de către domnul Isărescu a rezervelor valutare şi de aur („unde este aurul ţării şi când aveţi de gând să-l aduceţi înapoi?”, îl întreba, astfel, un ziar pe M. Isărescu), acesta a distribuit în grabă o broşură justificativă, în care arăta că „păstrarea” şi „menţinerea” valutelor şi a aurului în afara ţării sunt o „practică internaţională”.

Iniţial, Isărescu a dezminţit că aurul şi valuta ar fi fost scoase din ţară, dar informaţiile proveneau la g-ralul Dan Gheorghe – care funcţiona în zona Serviciilor Secrete româneşti şi atunci, era director general adjunct al Aeroportului Otopeni – şi arătau riguros datele scoaterii valorilor din ţară cu avioanele, inclusiv documentele emise în acest scop.

Firma HCS Transporturi Speciale, prin care operează Banca Naţională a României pentru scoaterea tezaurului din ţară, este deţinută de un asociat al tatălui lui Isărescu, Heinrich Schorsch, firma fiind o sucursală a firmei Handels Contor Schorsch GmbH din Germania.

Interesându-se de semnificaţia unui document ce îi intrase în posesie şi care se referea la scoaterea de către BNR, în ziua de 25 martie 2002, prin Aeroportul Otopeni, a 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania, declara peste o lună: „întrebat ce este cu acest transport, guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu mi-a răspuns, printr-un prieten comun, că, trimestrial, sunt depuse în bănci străine diferite cantităţi de lingouri… în vreme ce se ştie de ieşirea aurului din ţară, nu mai există nici o evidenţă a repatrierii sale!?

Aşa cum Aeroportul Otopeni are o evidenţă riguroasă a scoaterii aurului, de ce nu se găseşte nici o hârtie cu privire la revenirea lui în România?”.

În 2010 Isărescu a expus mai multe lingouri şi monede de aur în câteva vitrine piramidale, postate într-o cameră foarte mică, în care nu încap mai mult de cinci persoane, numită însă „sala Tezaurului” şi situată în subsolurile clădirii vechi a Băncii Naţionale a României, din strada Lipscani.

Am chemat circa 20 de şefi de publicaţii şi i-am dus în sala cu Tezaurul, lăsându-i să îl atingă fizic şi să spună „Este!”, ca în poezia aceea. Eu înţeleg că oamenii se mai îndoiesc uneori şi că nu cred întotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum că BNR ar fi scos Tezaurul din România sunt extrem de periculoase” – spunea Isărescu atunci.

Întrebat, însă, de unul din cei prezenţi dacă acela este tot aurul României, căci nu păreau a fi deloc 104 tone de aur în vitrinele din faţa lor, Isărescu a trebuit să recunoască: „Sigur că o parte din aur îl ţinem la Banca Reglementelor Internaţionale (în Elveţia), dar în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din ţară”.

În rapoartele BNR tezaurul de aur al României figurează ca „activ extern”, deşi nu există nici o obligaţie asumată a ţării, sau a vreunui alt stat european, de a-şi ţine aurul în bănci străine.

„În acte – constata un ziar chiar atunci, în 12 iulie 2010 -, rezerva de aur a României are 103,7 tone! În acelaşi timp, partea tezaurului care a rămas în România încape într-o singură camera din subsolul BNR. Peste 100 de tone de aur necesită un depozit de dimensiuni mult mai mari decât o singură cameră. Atât actele contabile ale BNR, cât şi relatările jurnaliştilor care au fost invitaţi de Isărescu să certifice faptul că Tezaurul a rămas în România, de fapt confirmă presupunerea că în România nu a rămas decât o parte microscopică din rezerva de aur” (Cronica Română).

"Aurul României se află, în cea mai mare parte, la Banca Reglementărilor Internaţionale din Elveţia, care este o institutie financiara internationala creata în scopul reglementarii datoriilor din primul razboi mondial ale Germaniei fata de alte tari europene, având rolul de mandatar al tarilor beneficiare dar si pentru intensificarea cooperarii între bancile centrale din lume si alte institutii financiare internationale pentru o mai mare stabilitate a sistemului financiar si monetar international". A fost creata în anul 1930 în urma planului “Young” care prevedea plata de compensatii de razboi din partea Germaniei.

SURSE: Ziarul de Valcea, Raportul BNR pe 2014

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care 4 februarie este declarată Ziua luptei împotriva cancerului

0

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei împotriva cancerului, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media împotriva cancerului.

În expunerea de motive a legii se arată că în România numărul persoanelor bolnave de cancer depășește 100.000, țara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer uterin.

Aceasta reprezintă cea de-a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar și prima cauză de mortalitate la femeile tinere, între 25 și 44 de ani. Potrivit OMS, aceasta se explică prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă.

Tot marți, șeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 1 octombrie Ziua luptei împotriva cancerului de sân și a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Moş Ion Roată – ReUnirea şi mântuirea…

0

Indiscutabil, proiectul politic al ReUnirii urmează să fie elaborat (comandat) experților geopolitici internaționali credibili, discutat la nivel național şi aprobat. Bicicletele ReUnirii au fost inventate şi implementate în istoria recentă. 

Mai întâi, opinia publică trebuie să afle când România şi R.M. au sesizat Curtea Internațională de Justiție (Haga, Olanda) şi Curtea Europeană de Justiție în problema ReUnirii? Să ne asociem aici agentului României privind delimitarea granițelor. Societatea civilă, ocârmuită de cler, intelectualitatea, uniunile de creație etc. – trebuie să organizeze colectarea semnătuirilor pentru a sesiza Curtea Internațională de Justiție şi Curtea Europeană de Justiție în problema ReUnirii şi restituirii pământurilor României, abolirii pactului URSSist-fascist, mai întâi să fie judecată problema decolonizării – (etno)genocid politic programat al neoimperiului răului rusoid. Problema cardinală este statul ilegal R.M. legitimat de noi ca o neocolonie imperială sub mască statală. Cartagena politică r.m. trebuie condamnată etnopolitic şi judecată în instanță, inclusiv retrocedarea pământurilor României. În două decenii n-a fost soluţionată problema restituirii cetăţeniei descendenţilor legitimi din R.M. (a devenit maşinație națională infernală), n-au fost condtruite reţele electrice, gazoducte, şosele, poduri, căi ferate neomologate, uniunile de creaţie rămân separatiste etc. Cum atunci mai putem vorbi de ReUnire politică?…

Rămâne inexplicabil faptul că n-au fost examinate şi aprobate mecanismele politico-juridice de aplicare a proiectlui Adunării Constituante propus de acad. P. Soltan, nu este formată Alianța Națională pentru ReUnire – constituită din Mitropolie, Uniunile de creație, diasporă, AŞM, România (Monarhia), iar partidele politice din România nu legiferează organizații funcționale în toate raioanele R.M., nu se cere micşorarea pragului electoral la 1%?…

Ar fi productivă instituirea unor premii (burse) pentu elaborarea operelor etnopolitice (geopolitice) cu tematica ReUnirii – care ar purta numele lui Paul Goma.

Eternii revoluționari-luptători din toate partidele şi mişcările naționale au ratat prima ReUnire şi au devenit coautorii restaurării comunismului în R.M. ori sunt unionişti oportunişti-secesionuşti? Totu-i compromis şi ucis. Poate ne oprim şi dumerim ca să nu ne prăbuşim? În 1918, R.M. tot o atare apocalipsă traversa şi numai ReUnirea a salvat-o.

(Articol reprodus din Timpul.md, autor:Grigore Grigorescu)

Cine este Dacian Cioloş, premierul desemnat de Klaus Iohannis

0

Dacian Cioloș s-a născut la Zalău, la 27 iulie 1969.

A absolvit Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (1994), obținând apoi Diploma de Agronomie Aprofundată, specializarea ”Sisteme de producție și dezvoltare rurală”, în cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAR (Rennes, Franța). A participat la cursurile de agricultură și comerț, organizate de Institutul Băncii Mondiale și de Universitatea Roma III (oct. 2005).

Între anii 1996-2006, a urmat studii de masterat și de doctorat la Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSA (Montpellier, Franța).

A fost consultant pe probleme de analiză socio-economică pentru proiectul de dezvoltare agricolă și rurală în județul Argeș (1995). De asemenea, a fost stagiar la Bruxelles — divizia de dezvoltare rurală — și responsabil cu pregătirea programului SAPARD (1997), director de program pentru proiectul de dezvoltare rurală în județul Argeș (1998—1999), coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă (1999-2001), task manager în cadrul Delegației Comisiei Europene în România (2002-2003).

A fost consilier al ministrului Agriculturii (ianuarie 2005 — mai 2007), reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European.

În perioada mai-octombrie 2007, Dacian Cioloș a lucrat ca subsecretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

A fost numit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, la 11 octombrie 2007, deținând această funcție până la 22 decembrie 2008.

Nu face parte din niciun partid politic.

A condus Comisia Prezidențială pentru elaborarea unei strategii în domeniul Agriculturii (2009-2010).

Dacian Cioloș a fost desemnat comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare rurală, fiind învestit în funcție la 9 februarie 2010. În cadrul mandatului său, care s-a încheiat în 2014, el a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, realizând, totodată, prima reformă a Politicii Agricole Comune.

La 27 noiembrie 2014, Dacian Cioloș s-a numărat printre cei care au primit distincția „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană”, acordată de către Casa Europei Eurolink, parte integrantă a Federației Internaționale a Caselor Europei — FIME. În octombrie 2015, i-a fost acordat titlul de Profesor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.

La 1 iulie 2015, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a numit pe Dacian Cioloș în funcția de consilier special pentru securitate alimentară, ce presupune o strânsă colaborare cu diferiți membri ai Comisiei Europene în ceea ce privește contribuția Uniunii Europene la soluționarea acestei provocări globale.

Eminescu şi Veronica Micle, din nou împreună în oraşul Falansterului de la Scăieni

0

În primăvara acestui an, în oraşul Boldeşti-Scăieni, aflat la doar 11km nord de Ploieşti, au fost dezvelite busturile poeţilor Mihai Eminescu&Veronica Micle, postate, în premieră naţională, pe acelaşi soclu. Cele două busturi, inclusiv portretul Luceafărului de pe frontispiciul Casei de cultură „Mihai Eminescu” din localitate, sunt opera unui mare patriot român, stabilit de peste 30 de ani în SUA: scriitorul şi artistul plastic Cristian Petru Bălan (78 de ani) , cunoscut, mai ales, prin vocea sa de la posturile de radio Vocea Americii şi Europa liberă, pe care le ascultam, pe „întuneric”, până în 1990.

Tot Cristian Petru Bălan a mai adus din State, la Boldeşti-Scăieni, tot în premieră pentru România, o idee inedită: un mulaj din cauciuc al Statuii Libertăţii din New York, folosit de un meşter local pentru realizarea unei copii în miniatură a celebrei statui americane.  Nu din bronz, ci dintr-o combinaţie palmier cu fibră de sticlă, „căptuşită” cu beton. Statuia are 2,80m şi 6m împreună cu soclul. Costul lucrării: 14000lei, suportaţi din pensia sa de profesor.

Micuţul orăşel prahovean este, sau ar trebui să fie, cunoscut însă mai mult prin Falansterul de la Scăieni, “născut” aici acum 177 de ani, pe moşia lui Emanoil (Manolache) Bălăceanu din Boldeşti-Scăieni, la iniţiativa lui Theodor Diamant, exponent al socialismului utopic din România. Un experiment social interesant, care viza o lume armonioasă, pusă mai târziu în practică de regimul socialist/comunist, care s-a dovedit falimentar.

Născut în Moldova, la 1810, Theodor Diamant a studiat în Bucureşti, la faimosul Colegiu Sfântul Sava, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Lazăr şi Eufrosin Poteca. A studiat apoi matematica la Munchen şi Paris, în capitala Franţei intrând în contact cu ideile socialismului utopic, promovate de Charles Fourier. Reîntos în ţară, Diamant organizează, în colaborare cu boierul Emanoil (Manolache) Bălăceanu, pe moşia acestuia din Boldeşti-Scăeni, în Prahova, ”Societatea agronomică şi manufacturieră” sau ”Colonia soţilor agronomi”, ce se dorea un model de societate perfectă, unde domneau munca şi folosinţa în comun a roadelor muncii, egalitatea între sexe, etnii şi clase sociale, armonia şi pacea. Diamant mai susţinea şi lichidarea analfabetismului, a superstiţiilor, dezrobirea ţiganilor, precum şi îmbinarea educaţiei copiilor cu munca productivă, începând de la vârsta de 4 ani.

Societatea utopică a lui Diamant nu preconiza schimbări politice de fond sau revoluţii religioase. Experimentul său a fost oprit de autorităţi după numai un an şi jumătate, ostile ideilor celor doi, ce păreau periculoase pentru ordinea socială şi politică existentă.

În 1841, o nouă propunere a lui Diamant de a organiza, în Moldova, ”colonii  agricole-industriale”, a fost respinsă. În acelaşi an, Theodor Diamant, visătorul unei lumi ideale, în care oamenii să fie toţi egali şi fericiţi, se stingea din viaţă, la doar 31 de ani, bolnav de tuberculoză. Un an mai târziu murea şi tovarăşul său de visare utopică, Emanoil Bălăceanu, la fel de tânăr:  doar 35 de ani. În semn de omagiu pentru Theodor Diamant , în Boldeşti-Scăieni s-a ridicat  un impresionant monument.

În 1979, propaganda comunistă a elogiat acest experiment social, realizând filmul artistic ”Falansterul”, în regia lui Savel Stiopul, cu Liviu Ciulei şi Adrian Pintea întruchipându-l pe Theodor Diamant.

Bilanţ Colectiv: Numărul deceselor – 50; peste 70 de răniţi rămân internaţi în Bucureşti, 36 – transferaţi în străinătate

0

Bilanțul celor decedați în incendiul din clubul Colectiv a ajuns, miercuri dimineața, 11 noiembrie, la 50, în timp ce peste 70 de persoane rănite sunt internate în continuare în spitalele bucureștene, iar alte 36 au fost transportate, în ultimele zile, pe calea aerului, spre unități medicale din străinătate, dintre care 7 au decedat.

Doi dintre pacienții transferați în Marea Britanie au murit, unul în cursul serii de marți, iar celălalt miercuri dimineața, au declarat surse medicale.

Pacienții care au decedat se numărau printre cele nouă persoane transportate, duminică, în spitale din Marea Britanie.

Un număr de 76 de persoane rănite în incendiul din club Colectiv erau internate marți în unitățile medicale bucureștene, dintre acestea 24 în stare critică și gravă, a informat Ministerul Sănătății într-un comunicat .

De asemenea, tot până marți, 34 de persoane au fost transportate în unități sanitare din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel și Elveția, dar, în acest ultim caz, pacientul a decedat înainte de a se finaliza transferul.

În cursul serii de marți, alte două paciente din Colectiv au fost transferate în Germania cu o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române.

Horoscopul zilei de 12 noiembrie 2015

0
BERBEC: TAUR:
S-ar putea sa fiti indispus si sa nu aveti chef de nimeni si de nimic. Riscati sa va izolati. Va recomandam sa fiti mai sociabil. Problemele care va framanta nu sunt chiar atat de grave cum credeti. taur Nu este o zi favorabila calatoriilor si castigurilor financiare. Inhibitia si lipsa de sociabilitate ar putea sa va conduca la esecuri in afaceri si deziluzii in plan social. Relatiile sentimentale nu au de suferit, daca acordati mai mult timp problemelor partenerului de viata. Va recomandam fiti mai comunicativ.
GEMENI: RAC:
gemeni Astazi sunteti putin inhibiat, motiv pentru care puteti avea dificultati de comunicare. Va recomandam sa evitati iesirile cu prietenii si, mai ales, cu persoanele importante. Evitati investitiile si nu cumparati obiecte de valoare! Riscati sa regretati. rac Dimineata, colegii si familia fac eforturi sa va scoata din starea de apatie care va face de nerecunoscut. Ar putea fi de vina obosela acumulata sau problemele financiare care va framanta. Va recomandam sa nu luati decizii importante de unul singur. Nu incepeti activitati delicate, care necesita multa atentie!
LEU: FECIOARĂ:
leu Nu este o zi favorabila intalnirilor cu prietenii. Resimtiti o stare de inhibitie care va impiedica sa va exprimati clar. Va recomandam sa nu faceti investitii si sa nu cumparati obiecte de valoare, pentru ca s-ar putea sa regretati. Incercati sa va relaxati si sa faceti planurilor de viitor, pentru familie! fecioara Astazi simtiti nevoia sa schimbati ceva sau sa faceti lucruri noi. Este o zi favorabila relatiilor sentimentale si treburilor casnice. S-ar putea ca cei din jur sa nu va aprecieze ideile la adevarata lor valoare. Va recomandam sa nu semnati documente oficiale si sa nu faceti afaceri.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta De dimineata aveti multe probleme de rezolvat, dar aveti suficienta energie pentru a le face fata. S-ar putea sa intampinati dificultati de natura financiara. Va recomandam sa acordati mai multa atentie relatiilor sentimentale si familiei. scorpion Va sfatuim sa o lasati mai usor cu munca si sa va aplecati mai mult spre problemele sentimentale. Amanati-va proiectele de afaceri, pentru ca s-ar putea sa pierdeti o suma importanta! Va recomandam sa va ocupati de treburi casnice, de rutina.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator De dimineata aveti ocazia sa demarati o afacere. Va recomandam sa nu va pripiti. Mai stati doua-trei zile inainte de a lua o hotarare! Astazi sunt favorizate relatiile cu partenerul de viata si aveti toate sansele sa petreceti impreuna o seara romantica. capricorn Nu sunteti prea comunicativ, motiv pentru care relatiile sociale si sentimentale pot avea de suferit. Va recomandam sa nu incepeti activitati noi sa nu incepeti noi afaceri, chiar daca primiti propuneri din partea prietenilor.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Sunteti intr-o forma intelectuala deosebita. Aveti succes in activitatile legate de familie si camin. Va sfatuim sa va stabiliti clar prioritatile, ca sa nu pierdeti timpul. Ascultati si parerile partenerului de viata! pesti Simtiti nevoia sa vorbiti cu o persoana de sex opus, despre problemele dumneavoastra sentimentale. Este posibil sa credeti ca sunteti neglijat. Va sfatuim sa nu va lasati prada melancoliei. Starea de inhibitie si lipsa de sociabilitate ar putea sa agraveze neintelegerile cu persoana iubita.
Sursa: www.eastrolog.ro