CONTACT
Acasă Blog Pagina 802

“Invazie” de africani în judeţul Prahova

0

Camera de Comert si Industrie Prahova a organizat marţi, la sediul său din Ploieşti, o întâlnire de lucru, în premieră, cu ambasadoril ţarilor africane acreditati in România, aflaţi într-o vizită oficială în judeţul Prahova, înalţii oaspeţi fiind primiţi de către Aurelian Gogulescu, preşedintele CCI Prahova.

 Înainte de aceasta, delegaţia africană a fost invitată la sediul Prefecturii Prahova, unde a fost primită de prefectul Rodica Paraschiv şi reprezentanţi ai Consiliului judeţean, prilej de schimb de opinii referitoare la colaborarea economică cu judeţul Prahova.

Delegaţia oficială a avut în componenţă şefii de misiune din următoarele ţări : Africa de Sud, Algeria, Egipt, Congo, Libia, Maroc, Nigeria, Sudan şi Tunisia.

Acţiunea este o urmare firească şi concretă a încrederii si interesului exprimat de către inaltii diplomati privind cunoaşterea realităţilor comerciale şi investitionale ale judetului Prahova si reprezintă o reală oportunitate in identificarea si consolidarea posibilităţilor de cooperare, atât la nivel economic, cât si institutional, cu popoarele continentului african.

Într-o declaraţie solicitată de reprezentanţii presei locale, dna Faouz El Achchabi, ambasador al Marocului îm România, a spus: “Este pentru prima oară când ne deplasăm ca un grup al ţărilor africane, într-o vizită de lucru, nu turistică. În calitate de reprezentant al acestui grup, ţin să mulţumesc autorităţilor judeţene şi municipale, inclusiv preşedintelui CCIPrahova, pentru primirea foarte generoasă pe care ne-au făcut-o, demnă de ospitalitatea recunoscută a poporului român. Vreau să-mi exprim hotărârea şi dorinţa noastră de a dezvolta şi consolida relaţiile între ţările noastre şi România, un loc prioritar având Prahova, unul dintre cele mai puternice dpv economic”

 

Cine a fost Ioan Lupaş, autorul cărţii “Istoria Unirii Românilor”, apărută în anul 1937

0

În articolul despre  donaţia de carte către Basarabia, apărut în timpul.md, menţionam, în final, că intenţionez să fac mai o donaţie de carte şi la Fundaţia “Constantin Stere” din Ploieşti, cea mai importantă carte fiind “Istoria Unirii Românilor”, scrisă de Ioan Lupaş, apărută la Cluj, în “ziua Bunei Vestiri, 1937”. În “Cuvântul despre urzirea acestei cărţi”, autorul menţionează: “prin scrisoarea din ziua de 4 Maiu 1934, cu nr.1118, Direcţia Fundaţiei Culturale Regale “Principele Carol” îmi împărtăşise că are de gând să tipărească o carte “Despre Unirea Românilor”, adăugând că “Majestatea Sa Regele şi-a exprimat dorinţa ca ea să fie scrisă de mine. Dorinţa regală a fost înţeleasă, după cuvinţă, ca o poruncă ce se cere neapărat împlinită” Astfel, după numai trei ani, cartea avea să vadă lumina tipaului, la Cluj.

Ioan Lupaş s-a născut în Sălişte, la 9 august 1880. A fost fiul lui Toma şi Maria, născută Popa. Tatăl său a fost oier, având peste trei sute de oi, ceea ce îi conferea o oarecare bunăstare. Ioan a avut un frate mai mare. S-a căsătorit cu Ana, cu care a avut un fiu şi două fiice.

A urmat cursurile şcolii primare ortodoxe din satul natal între anii 1886-1890. A învăţat apoi la Liceul maghiar din Sibiu , între anii 1892-1899 (după alte surse a început studiile aici în anul 1890), unde a fost coleg cu Octavian Goga. Când Goga a fost eliminat din liceu, în anul 1899,  datorită faptului că intrase în conflict cu un profesor care îi jignea pe elevii români şi s-a mutat la gimnaziul din Braşov, azi Liceul "Andrei Şaguna", Lupaş a plecat şi el la aceeaşi instituţie de învăţământ, pe care a absolvit-o în anul 1900. Aici l-a avut profesor de istorie pe Vasile Goldiş.

Cursurile universitare le-a făcut la Universitatea din Budapesta, Facultatea de Litere şi Filosofie, între anii 1900-1904. A luat doctoratul în anul 1904, magna cum laudae, teza de doctorat fiind intitulată "Biserica ortodoxă română din Transilvania şi unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea". Între 1904-1905 a urmat o specializare în istorie la Universitatea din Berlin, fiind bursier al Societăţii "Transilvania". În 1905 a efectuat o călătorie de studii în Italia. În timpul acestor studii s-a înscris în Partidul Naţional Român.

S-a întors ulterior la Sibiu, unde a funcţionat la Institutul Teologic, între anii 1905-1909 ca profesor de istorie bisericească. A urmat şi cursurile seminarului, devenind astfel preot. Pentru că a susţinut învăţământul românesc în Transilvania, a fost avertizat dur de legislaţia maghiară a timpului.  Intrat în conflict cu autorităţile, el a fost nevoit să părăsească Sibiul şi să se stabilească la Sălişte, unde a profesat ca protopop, până în anul 1919.

De menţionat faptul că, în anul 1907, a fost condamnat de autorităţile ungare de la Cluj pentru că scrisese în revista "Ţara noastră" din Sibiu un articol favorabil ţăranilor din România care s-au răsculat în acel an. Fiind susţinător al intrării României în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale, a fost arestat de autorităţile austro-ungare în anul 1916 şi închis în lagărul de la Sopron, Ungaria, unde a fost deţinut timp de un an şi şapte luni. A avut domiciliu forţat până în anul 1917, la Sopron şi la Budapesta.

A participat ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind  ales membru în Marele Sfat Naţional.

Între 1918-1920 a fost secretar general al Resortului Culte şi Instrucţiunii Publice din Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

Între anii 1919-1944 a fost profesor de istorie la Universitatea din Cluj-Napoca.

În anul 1920 a fondat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj.

În perioada 1926-1927 a fost ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

Nemulţumit de fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache, a trecut în anul 1927 în rândurile Partidului Poporului, condus de Alexandru Averescu.

În anul 1932 a făcut parte dintre membrii fondatori ai Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga. După ce în 1935 acest partid a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, a devenit membru de seamă al Partidului Naţional-Creştin.

Între anii 1932-1935 a fost preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române. Între 1937-1938 a fost ministru al Cultelor şi Artelor. A fost deputat în mai multe legislaturi.

A scris mai multe zeci de cărţi de istorie a bisericii şi de istorie, precum şi aproape o mie de articole cu subiect istoric publicate în mai multe reviste româneşti de prestigiu.

În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat de autorităţile comuniste din România şi închis la Sighetul Marmaţiei. A fost eliberat din închisoare la 5 mai 1955.

A murit la 3 iulie 1967 la Bucureşti şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Soţia noului premier român este “focusată” pe R.Moldova

0

Despre soţia lui noului premier roman Dacian Cioloş se crede că este nepoata fostului ministru de externe al Franței, Michel Barnier, scrie capital.ro. Valerie Ciolos-Villemin este expertă în domeniul agriculturii, exact domeniul în care soţul său, Dacian, a fost comisar european.

Ea a ocupat mai multe funcţii în zona agriculturii, cu focus pe zona României şi a Republicii Moldova. Conform profilului său de Linkedin, Valerie Ciolos-Villemin este absolventă de studii superioare în ştiinţele agriculturii, iar în momentul de faţă este consultant independent.

A ocupat funcţia de cercetător la Montpellier SupAgro, precum şi funcţia de director la Agence Universitaire de la Francophonie, filiala din Republica Moldova, mai notează libertatea.ro.

Scrisoarea unui basarabean adresată președintelui Klaus Iohannis

0

Stimate domnule presedinte, va scriu din cel de-al doilea stat romanesc, de pe celalalt mal al Prutului. Un rau care ne desparte, spun cei care ne vor raul ca natiune. Un rau care ne uneste, spun cei care nu uita de trecutul nostru comun si care cred in viitorul nostru comun

In noiembrie 2014, am inghetat ore in sir in fata unuia dintre consulatele Romaniei in Republica Moldova. Nu pentru a depune dosarul de redobandire a cetateniei romane, la care bunicii mei, dintre care unul a fost caporal in Armata Regala a Romaniei, nu au renuntat niciodata. Nici pentru a imi perfecta viza sau permisul de mic trafic de frontiera, ca sa pot intra pe teritoriul Romaniei.

Dupa multe proceduri anevoioase si umilitoare, din 2010, sunt cetatean roman. Si ca cetatean responsabil ce sunt, am participat de fiecare data la alegeri. Deci nu pentru beneficii personale am stat la coada, acum un an, in fata reprezentantei diplomatice a Romaniei la Balti, ci pentru a va vota pe dvs. presedinte al tarii in care vreau sa imi cresc, daca va binevoi Dumnezeu, copiii si din care sa nu fiu nevoit sa plec.

Am si dovezi in acest sens – poze cu cozile imense, postate pe Facebook, acolo unde dvs. sunteti atat de popular.

V-am votat, domnule Iohannis, pentru ca m-am lasat convins de promisiunea dvs. de a edifica o Romanie a lucrului bine facut. Dincolo de asta, insa, recunosc, m-a convins si ideea la care au reactionat pozitiv multi altii – un presedinte neamt.

Nimeni nu are cum sa scoata din istoria noastra, a romanilor, figurile emblematice ale lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, cel care a adus Romaniei independenta, si pe cea a lui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, cunoscut si ca Ferdinand Intregitorul de Tara.

Anume aici am vrut sa ajung, la Intregirea de Tara, al treilea obiectiv national pentru statul roman dupa integrarea in NATO si in Uniunea Europeana, asa cum a avut curajul sa afirme, la finalul celui de-al doilea mandat, predecesorul dvs. de la Cotroceni, Traian Basescu.

Declaratia fostului presedinte al Romaniei ramane, chiar daca extrem de importanta, doar o declaratie, in lipsa unor actiuni clare care sa indice asupra inceperii asumarii deschise a acestui obiectiv. Pe dvs., insa, oamenii va cunosc drept un om care mai mult face decat vorbeste, un om care isi cantareste bine fiecare decizie si pentru care pragmatismul este o lege implicita.

Ne-am convins de acest lucru, o data in plus, ieri, domnule Iohannis, atunci cand ati trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenta financiara rambursabila intre Romania si Republica Moldova, semnat la Chisinau, la 7 octombrie 2015. Este o decizie inteleapta pe care o salutam.

Nu are rost sa dai bani hotilor aflati la guvernare la Chisinau, hoti care au bagat mana nu numai in buzunarele cetatenilor pentru a fura bani, ci si in sufletele noastre, pentru a fura ultimele crampeie de speranta intr-un viitor mai bun. Am ajuns intr-o prapastie din care nu avem cum sa iesim.

Si daca tot vorbim de legi, o sa apelez la dvs., Klaus Iohannis, profesorul de fizica. Gandurile determina sentimentele. Emotiile indica ceea ce atragem: daca gandim pozitiv si avem emotii pozitive, atragem catre noi oameni pozitivi, evenimente si situatii pozitive. Simplificand la maxim teza aceasta a fizicii cuantice, „nu poti avea un univers fara a intra in el cu mintea”.

Pe de alta parte, principiul actiunii si reactiunii spune ca, daca un corp actioneaza asupra altui corp cu o forta numita actiune, cel de-al doilea reactioneaza cu o forta egala in modul, dar de sens contrar numita reactiune.

Nu am vrut neaparat sa va arat ca impartasim aceeasi dragoste fata de fascinanta lume a fizicii. Incerc doar sa fac paralele cu atitudinea fata de ideea reintregirii Romaniei. Este vital modul in care dvs. si, prin dvs., statul roman se pozitioneaza fata de ideea Unirii. Scepticismul nu a servit niciodata ca baza pentru realizari marete.

In acelasi timp, este important nu numai sa actionam, ci si sa reactionam. Dvs. – la actiunile noastre, noi la actiunile dvs. Unirea asta presupune doi actori care sa actioneze si sa reactioneze simultan si consecvent.

Potrivit Foreign Policy, o revista pe care, daca nu o cititi dvs., cu siguranta o citesc cei care va consiliaza (anume lecturile epuizante explica atipitul unor consilieri prezidentiali in timpul intrevederilor oficiale la care iau parte, sunt sigur!), pentru prima oara dupa prabusirea Uniunii Sovietice, Departamentul american al Apararii examineaza si pregateste planuri de urgenta pentru un posibil conflict armat cu Rusia. Asta ne mai lipsea.

Domnule presedinte, noi, prizonierii statului esuat Republica Moldova, dintre care o buna parte sunt cetateni romani cu acte in regula, va rugam sa nu ne lasati prada fricii care ne este indusa zi de zi prin propaganda ruseasca si santajului la care suntem expusi in fata Kremlinului, cel care a sfartecat de nenumarate ori destinul nostru ca natiune.

Sunt sigur ca v-ati intrebat de ce nu am pomenit la inceput nimic de cel de-al doilea bunic al meu, va spun acum: a fost deportat in Siberia.

Si daca vorbim de cei care au sfartecat destinul Romaniei, domnule presedinte, ajungem la partea in care nu va mai rog nimic, ci va aduc aminte ca dvs., ca neamt, sunteti obligat la empatie absoluta.

Pe de o parte, Germania si nemtii din lumea intreaga datoreaza poporului roman scuze pentru Pactul odios Molotov-Ribbentrop, cel care a rupt in bucati Romania la mijlocul secolului trecut, in urma intelegerii dintre criminalii Stalin si Hitler.

Pe de alta parte, Germania si nemtii din lumea intreaga sunt obligati sa reactioneze doar pozitiv la proiectul reunificarii celor doua state romanesti, dupa ce au trecut prin ceva similar la sfarsitul secolului trecut.

Noi facem tot ce putem aici, in Republica Moldova. Din 2012 incoace, am tot scos zeci de mii de oameni in strada pentru ideea Unirii. Am reusit sa constituim o coalitie de peste 20 de organizatii non-guvernamentale care lupta pentru reunirea pasnica a Republicii Moldova cu Romania: Blocul Unitatii Nationale (BUN).

La Bucuresti, sunt colegii nostri de la Platforma Unionista "Actiunea 2012".

Daca o sa spuneti ca nu ati vazut macar o singura inscriptie "Basarabia e Romania", nu o sa va cred. In diaspora, locul din care v-au venit atat de multe voturi, domnule presedinte, suntem peste 50 de organizatii care militeaza pentru reintregirea Romaniei, adunati in "Diaspora Unionista".

Avem o strategie a unificarii bine pusa la punct, pasi concreti, dintre care primul si cel mai important este interconectarea energetica a celor doua state. Am cerut deja public crearea in subordinea directa a dvs. a Directiei Nationale pentru Reunificare (DNR). Cerem un Guvern comun la Bucuresti si la Chisinau sau, cel putin, un Minister al Reunificarii in subordinea directa a premierului Romaniei. Apar din ce in ce mai multe declaratii pro-Unire la Chisinau.

Radu Carp, fostul meu profesor la Universitatea din Bucuresti si o voce respectata in partidul pe care dvs. il reprezentati, va poate da suficiente detalii in acest sens.

Dar toate aceste lucruri nu sunt suficiente daca cel mai important om din Romania fredoneaza acelasi refren iluzoriu al integrarii europene pentru Republica Moldova in loc sa vorbeasca despre singura solutie viabila – Unirea.

Ilustrul om de stat german, premierul Prusiei si unificatorul nemtilor, Otto von Bismarck, a spus la un moment dat: "Politica este o arta a posibilului". Proiectul Unirii e posibil acum mai mult ca niciodata, dar el are urgent nevoie de implicarea dvs..

Sa fii presedinte al Romaniei e un lucru extraordinar. Insa Romania a mai avut si va mai avea presedinti. Sa fii un presedinte de care romanii sa isi aminteasca la modul "Iohannis Unificatorul" e cu totul altceva.

Domnule Iohannis, cartile de istorie sunt deschise pentru dvs.! Faceti acest pas de la Presedintele tuturor romanilor la Eroul tuturor romanilor!

Constantin Codreanu este analist politic, jurnalist, activist civic, Presedinte executiv al Consiliului National al Reintregirii (Romania), reprezentant al Blocului Unitatii Nationale (Republica Moldova) si militant pentru reunirea celor doua state romanesti.

Cîmpeanu: Mare parte din şcoli, dar şi universităţi şi alte instituţii publice nu au avizele corespunzătoare

0

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat, marți, 10 noiembrie, că avizele necesare funcționării lipsesc nu numai pentru multe dintre școli, ci și pentru unele universități și instituții publice.

„Din școlile din România și nu numai școli, ci și universități și alte instituții publice, o mare parte nu au avizele corespunzătoare. Suntem în momentul în care am decis că vom verifica coerența reglementărilor și vor fi necesare analize complexe de risc, atât la incendii, cât și la explozii și cutremure. Deci iată că implicarea specialiștilor, a comunității academice este extrem de binevenită”, a declarat Cîmpeanu.

Prim-ministrul a arătat că legislația în domeniu a fost modificată în 2006 astfel încât anumite avize să nu fie necesare pentru școlile care funcționează în clădiri mai vechi.

„Există o hotărâre de guvern din 1992, o lege din 2006 modificată. Există prevederi care suspendă sau reglementează lipsa avizelor pentru școlile construite înainte de o anumită perioadă, deci sunt lucruri pe care trebuie să le verificăm și să le punem într-o coerență firească”, a explicat Cîmpeanu.

El a participat, marți, la o conferință organizată cu ocazia a 75 de ani de la cutremurul din 1940, ocazie cu care a arătat că o dezbatere despre efectele cutremurelor, evaluarea hazardului seismic, evaluarea riscului la cutremur și reabilitarea seismică a clădirilor este foarte actuală, în contextul tragediei de la Colectiv.

„În condițiile în care după ceea ce știm cu toții că s-a întâmplat există o sensibilizare binevenită în raport cu importanța acestor aspecte”, a mai spus premierul interimar.

În urmă cu 75 de ani, la 10 noiembrie 1940, a avut loc primul cutremur major din România contemporană.

A fost un seism cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, produs la ora 03.39 și care a durat 45 de secunde. Conform altor studii, magnitudinea acestui cutremur s-a situat la 7,7 grade.

Epicentrul său a fost localizat în zona Vrancea, la o adâncime de 133 km. Urmările cele mai grave s-au semnalat în sudul și centrul Moldovei, dar și în nord-estul Munteniei. Orașul Panciu a fost distrus în proporție de 90%. De asemenea, orașele Focșani, Galați, Mărășești, Tecuci și Iași au suferit distrugeri mari.

Havrileţ (ANRE): Preţul la energia electrică ar putea scădea cu 3-5% de la 1 ianuarie 2016

0

Prețului energiei electrice la consumatorul final ar putea scădea cu 3-5% de la 1 ianuarie 2016, a declarat, marți, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„În acest an, la nivelul furnizării de energie electrică și distribuției de energie electrică s-au înregistrat niște elemente pozitive, a crescut consumul de energie electrică cu câteva procente, am avut o evoluție ratei de inflație favorabilă. Aceste două lucruri coroborate vor aduce, cu siguranță, un aspect pozitiv la fixarea prețului energiei electrice la consumatorul final. Noi apreciem că acest preț va scădea cu câteva procente”, a spus Niculae Havrileț, prezent la conferința anuală a Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Prețul ar urma să scadă începând de la 1 ianuarie 2016. Havrileț a precizat că reducerea ar putea fi de 8% pentru activitatea de distribuție, iar în factura finală scăderea ar urma să fie de 3-5%. Reducerea nu vizează certificatele verzi sau bonusul de cogenerare.

Pe de altă parte, Silvia Vlăsceanu, director general al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a declarat că reducerea efectivă s-ar putea să fie cu totul alta.

„Deocamdată este o veste și pentru noi pentru că nu știam de procent sau de intenția Autorității de Reglementare de a reduce tarifele. Din ce am înțeles, la o primă analiză a dosarelor sau a informațiilor transmise de operatori acesta ar fi concluzia ANRE că ar trebui să scadă tarifele de distribuție. Încă nu știm și nu este decizia finală pentru că urmează niște analize mai aprofundate. În orice caz, orice reducere a tarifelor de distribuție și de transport, probabil, care sunt în sarcina Autorității de Reglementare, nu înseamnă automat și o reducere a facturii consumatorului final. Diferența între ceea ce se reduce la consumatorii finali și ceea ce se reduce cu tarifele de distribuție nu poate să fie și probabil că nici nu va fi acesta”, a spus Silvia Vlăsceanu.

Telefonul Vârstnicului, linie telefonică gratuită deschisă pentru consilierea şi sprijinirea vârstnicilor

0

"Telefonul vârstnicului" poate fi apelat gratuit la 0800.460.001 de către orice persoană în vârstă care are nevoie de consiliere, sprijin practic sau emoţional sau care vrea să reclame abuzuri, apelurile fiind preluate de operatori specializaţi în asistenţă socială.

Linia telefonică "Telefonul Vârstnicului" a fost deschisă de Fundaţia Principesa Margareta a României în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România şi finanţat prin programul Mobile for Good cu suma de 68.500 de euro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Conform unui studiu realizat recent de GFK pentru Fundaţia Principesa Margareta a României, aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt astăzi afectaţi de singurătate

"Acelaşi studiu arată că situaţia financiară precară, problemele de sănătate, dependenţă de ceilalţi, sentimentul de inutilitate şi de singurătate, precum şi lipsa interlocutorilor, sunt cele cinci probleme principale cu care se confruntă vârstnicii din România. Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită şi confidenţială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic şi emoţional", se arată în comunicatul citat.

Iniţiatorii precizează că la numărul de telefon 0800.460.001, persoanele vârstnice primesc sfaturi şi sunt îndrumate de operatorii specializaţi în asistenţă socială.

Numărul poate fi apelat de luni până vineri, între orele 08.00 şi 20.00.

"Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân. În zilele de weekend, voluntarii special pregătiţi ai Fundaţiei vor apela vârstnicii afectaţi de singurătate", se mai arată în comunicat.

Cea mai sexy magistrată din lume e la Chişinău!

0

Republica Moldova a ajuns iarăși în atenția presei internaționale. De această dată este vorba despre o judecătoare care a devenit, conform Daily Mail, „cea mai sexy magistrată din lume”, notează Unimedia.md.

Potrivit sursei, este vorba despre Svetlana Tizu, care, pe pagina personală de facebook, a postat mai multe poze în ipostaze provocatoare, asta deși conduita magistraților nu permite acest lucru.

Astfel, judecătoarea a ajuns în atenția presei internaționale și a fost calificată drept „cea mai sexi magistrată din lume”.

De notat că, din luna februarie current, aceasta este magistrat la judecătoria Chişinău-Centru

Horoscopul zilei de 11 noiembrie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Puteti sa incepeti o afacere noua sau sa va ganditi la investitii pe termen lung. Dimineata sunteti in forma si plin de entuziasm, spre bucuria partenerului de viata. Relatiile cu prietenii sunt excelente. Cei din jur va apreciaza munca, dar trebuie sa mai asteptati putin pana sa vedeti rezultate concrete. Nu va pierdeti rabdarea si sa evitati speculatiile! taur S-ar putea sa reintalniti un prieten vechi care va propune sa faceti afaceri impreuna. Merita sa incercati, insa ar fi bine sa nu renuntati la prudenta. Dupa-amiaza sunteti invitat la o petrecere si va hotarati sa mergeti in ultima clipa. Va sfatuim sa fiti cumpatat, mai ales la mancare.
GEMENI: RAC:
gemeni Sunteti intr-o forma deosebita, de care ar fi bine sa profitati. Este o zi buna pentru afaceri si calatorii, dar puteti avea succes si pe plan sentimental. Aveti ocazia sa castigati bani in plus, pe langa salariu. Nu sunt probleme cu sanatatea, dar va recomandam sa nu exagerati cu munca. rac Intuitia va ajuta sa prindeti o afacere care va va imbunatati simtitor situatia financiara. Consultati-va cu partenerul de viata! Ar fi bine sa acordati mai multa atentie unei persoane mai in varsta din familie.
LEU: FECIOARĂ:
leu Sunteti hotarat sa incepeti o viata noua. Puteti sa intrati in afaceri, pentru ca aveti sanse sa incepeti sa lucrati pe cont propriu. Va sfatuim sa dormiti mai mult, ca sa nu va extenuati. Puteti sa tineti cont de intuitie. fecioara Dupa-amiaza aflati ca urmeaza sa primiti o suma mare de bani, probabil o mostenire. Va recomandam sa va pastrati capul pe umeri si sa va abtineti de la speculatii. Ganditi-va si la asteptarile partenerului de viata!
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Traversati o perioada favorabila pe toate planurile, in care aveti ocazia sa rezolvati probleme importante. Nu este exclus sa cumparati o casa noua sau sa faceti un schimb de locuinte. Ar fi bine sa plecati urechea la sfaturile unei persoane mai in varsta din familie. Va sfatuim sa actionati calm si sa nu va grabiti. scorpion Pe plan financiar incepe sa va zambeasca norocul. Puteti castiga o suma frumoasa, daca va hotarati sa colaborati intr-o afacere. Cei din jur au incredere in capacitatile dumneavoastra si va cer ajutorul in chestiuni delicate. Va recomandam sa evitati orice actiune care v-ar putea aduce in situatia de a incalca legea.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Dimineata reusiti sa faceti rost de banii necesari pentru a incepe o afacere. Ar fi bine sa va asociati cu un prieten, de preferinta unul care se pricepe. Preocupat de problemele materiale, riscati sa neglijati relatiile sentimentale. capricorn Va ganditi ca ati putea si dumneavoastra sa incepeti o mica afacere. Fiti realist si luati in serios eforturile care va asteapta! Va sfatuim sa nu refuzati sa mergeti in vizita la rude. Spre seara, primiti o veste buna de la un prieten.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Aveti un program foarte incarcat. Sunteti nevoit sa faceti o multime de drumuri. Urmeaza sa plecati intr-o calatorie importanta. Ar fi bine sa ii aratati partenerul de viata ca ii apreciati eforturile. pesti Este o zi foarte importanta pe plan sentimental. Fie va indragostiti, fie relatiile cu persoana iubita trec intr-o noua etapa. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa nu va faceti griji din cauza banilor. La nevoie, aveti rude care sunt gata sa va ajute. Nu lasati sa se adune prea multe probleme de serviciu!
Sursa: www.eastrolog.ro

 

Câţi bani primesc de la stat familiile victimelor incendiului din Club Colectiv

0

Guvernul a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 9 noiembrie, ajutoare financiare de urgență pentru familiile răniților în incendiul din clubul Colectiv.

Astfel, se vor acorda 7.500 de euro lunar familiilor răniților transportați la spitale în străinătate și 6.000 de lei familiilor celor internați în țară.

Potrivit prim-ministrului interimar, Sorin Cîmpeanu, cei 7.500 de euro reprezintă transportul — 1.500 de euro — la care se adaugă bani pentru masă, cazare și alte cheltuieli — 200 de euro pe zi timp de 30 de zile.

„Este vorba de acordarea cu titlu de ajutor de urgență a unei sume de 7.500 de euro lunar fundamentată prin 30 de zile a câte 200 de euro pe zi acordați pentru cazare, masă și alte cheltuieli membrilor familiilor victimelor — în momentul de față avem 30 de victime internate în spitalele din străinătate — la care se adaugă 1.500 de euro pentru cheltuieli de transport. Plata acestor sume urmează a se face în maxim 5 zile de la primirea solicitării”, a declarat Cîmpeanu, în debutul ședinței extraordinare.

El a afirmat că au fost înregistrate mai multe solicitări din partea familiilor pacienților transferați în străinătate, dar și din partea familiilor celor 83 de pacienți spitalizați în România.

Premierul interimar a precizat că pentru aceștia din urmă se acordă un sprijin tot cu titlu de ajutor de urgență în valoare de 6.000 lei pe lună, adică 200 lei pe zi pentru cazare, masă și alte cheltuieli.

Sumele se vor acorda pe toată durata spitalizării, începând cu ziua în care au fost internați, în funcție de numărul de zile de spitalizare, indiferent care este perioada de internare.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că banii vor fi acordați din Fondul de rezervă al Guvernului.

Pe de altă parte, el a arătat că este în curs de elaborare un program de asistență „complex” pentru victimele incendiului de la Colectiv, „care să cuprindă și reintegrarea pe plan social, școlarizare și alte lucruri” prin Ministerul Muncii.