CONTACT
Acasă Blog Pagina 960

Deputații au votat, Elena Udrea poate fi arestată din nou

0

Încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea a fost publicată, luni seara, în Monitorul Oficial al României – Partea I – Numărul 136/2015. Ediția este deschisă cu cele două decizii ale parlamentului care o privesc pe favorita lui Băsescu.

În orice moment – după publicarea avizului favorabil al Parlamentului-, procurorii anticorupție pot cere Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a favoritei lui Băsescu și apoi, în cazul unei decizii favorabile a magistratului de drepturi și libertăți, va putea fi reîncarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă de la Rahova al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de arestare preventivă în cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute". Deputaţii PNL au votat, luni, „la vedere”, în favoarea cererii de încuviinţare a arestului preventiv în cazul Elenei Udrea.

Deputaţii au votat în favoarea cererii de încuviinţare a arestului preventiv în cazul acesteia. 170 au votat "pentru" şi 118 "împotrivă".

Deputatul Elena Udrea a ajuns luni la Parlament, unde urmează să fie dezbătute și votate cele două cereri ale DNA de începere a urmăririi penale și arestare preventivă în cazul său pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a declarat luni, în Parlament, că este ”vânată” sistematic, fiind ”ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva sa”. Ea a cerut modificarea Codului penal și a celui de procedură penală, motivând că arestul preventiv este "o pârghie similară cu tortura, la care se apelează prea des".

”În urmă cu fix 2 săptămâni aţi votat 6 cereri împotriva mea. Le-aţi aprobat pe toate sub marota ”noi nu ne opunem justiţiei”. Am spus mereu că justiţia trebuie să funcţioneze în cazul tuturor. Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală”, a spus Elena Udrea

”N-a contat excepţionalul situaţiei în care m-am aflat: un deputat cu 3 cereri de arest preventiv în doar 2 ore. N-a contat că era evident că eram ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva mea.”

”Este evident că sunt o ţintă. Sunt vânată sistematic. În ritmul acesta o să ne vedem din 2 în 2 săptămâni până în 2016.”

Dosarul ”Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară că separarea puterilor în stat nu mai funcţionează.

Nu mă voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune rugăciuni.

”Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, am fost percheziţionată, m-au dezbrăcat şi mi-au luat sutienul. Aş fi vrut să vin astăzi în cătuşe în fata dumneavoastră, să le puteţi vedea, să le atingeţi, să înţelegeţi mai bine”, a spus Udrea. Ea a descris în fața deputaților și condițiile din celulă: toaletă turcească fără perdea, apă caldă de două ori pe zi.

”Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi, oferiţi oamenilor legi corecte, pentru ca abuzuri care se întâmplă în cazul a zeci de mii de români să nu mai fie posibile”.

”În arest am întâlnit două femei aflate acolo pentru nereguli contabile. Nu sunt un pericol pentru societate, nu au comis fapte abonimabile. Se luptă pentru viața lor. Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzațiile pentru care sunt aduse. Procurorii speră că vor recunoaște fapte pe care nu le-au comis. Arestul preventiv este o pârghie similară cu tortura, la care se apelează prea des. Trebuie să oprim ca arestarea preventivă, prevăzută inițial ca o măsură excepțională, să devină o practică. Justitia pe care o clamăm de atâtea ori are și această fața despre care nu vorbim.

DNA -ul trebuie să reformeze clasa politica e o mare minciună. E periculos pentru statul de drept să lași doi oameni să decidă cine e arestat și cine nu. Cei care trebuie sa reformeze clasa politică sunt cetățenii”, a declarat Udrea în Parlament.

Propunerea unui parlamentar: Încă o zi liberă pentru angajați

0

Un parlamentar PSD propune ca ziua de 6 ianuarie, dată la care creștinii sărbătoresc Boboteaza, să fie una în care nu se lucrează.

Senatorul Ovidiu Donţu a scris, într-un proiect de lege, că introducerea acestei zile ca sărbătoare legală în care nu se lucrează ar fi un demers în urma căruia cei care doresc să participe la ceremoniile religioase din această zi, ar avea toate condiţiile să se manifeste astfel, potrivit gandul.info.

Proiectul de lege a fost depus la Senat pe 19 februarie şi se află în consultare publică.

Anul acesta, angajații români au 13 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dar numai opt pică în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în week-end.

Codul Muncii prevede zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Anul trecut, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române, respectiv data de 24 ianuarie, să fie zi liberă.

„Sărbătoarea Botezului Domnului – Boboteaza sau Epifania- este una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, prăznuită în data de 6 ianuarie de către cei care sunt ortodocşi, catolici, precum şi de penticostali”, a motivat senatorul PSD, adăugând că 93, 28% din populaţie aparține unei religii.

În luna ianuarie a acestui an, Ovidiu Donţu, care este și vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senat, făcea apel ca vacanța parlamentară să fie scurtată de la trei luni la o lună.

În acest sens, Ovidiu Donţu a depus la secretariatul Comisiei de revizuire a Constituţiei, o propunere de modificare a alineatului 1 din articolului 66 din Constituţie, prin care prima sesiune parlamentară să înceapă la 15 ianuarie şi să se încheie la data de 15 iulie, iar cea de-a doua sesiune parlamentară să înceapă la data de 1 septembrie şi să se încheie în 31 decembrie.

 

Fratele lui Mazăre părăsește PSD: „Nu mă mai regăsesc în această politică!”

0

Senatorul Alexandru Mazare, fratele primarului Constanței, Radu Mazăre, anunță că demisionează din PSD. Acesta spune că nu se mai regăsește în politica pe care o promovează conducerea partidului. De asemenea, Alexandru Mazăre spun că s-ar putea alătura proiectului lui Mircea Geoană.

„Am demisionat din PSD pentru că nu mă mai regăsesc în politica pe care o practică actuala conducere a PSD. Mă aşteptam ca după eşecul de proporţii de la alegerile prezidenţiale să fie convocat un congres al partidului care să aleagă o conducere nouă. Nu sunt mulţumit de actuala practică de a pune pumnul în gură celor care au altă părere decât conducerea partidului.

Acele excluderi care s-au făcut până acum plus ameninţările cu excluderea pentru toţi cei care nu împărtăşesc actuala direcţie politică a conducerii PSD m-au făcut să mă gândesc mult mai bine şi să iau această decizie”, a declarat Alexandru Mazăre.

Alexandru Mazăre a mai spus și că înainte de a lua această decizie s-a sfătuit și cu fratele său.

„Am vorbit, l-am consultat şi credeţi-mă că nu a fost o decizie uşoară. De 13 ani activez în PSD şi nu am făcut parte din niciun alt partid, nici măcar nu am intenţionat niciodată să plec de la PSD. Ca atare, am avut o discuţie şi cu fratele meu, dar este o decizie pe care mi-o asum şi pentru care merg mai departe. Nu trebuie să fie de acord sau nu ca să iau eu o decizie. Avem relaţii ca între oameni responsabili şi fiecare ştie exact ce vrea de la viaţă”, a mai spus Alexandru Mazăre.

Principele Nicolae vizitează comunități locale din Republica Moldova

0

Alteța Sa Regală Principele Nicolae efectuează, în perioada 18 – 24 februarie 2015, o vizită cu caracter public în Republica Moldova.

Principele Nicolae se află pentru prima oară în Republica Moldova. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală vizitează orașele Orhei, Bălți, Soroca, precum și capitala țării, municipiul Chișinău.

Miercuri, 18 februarie 2015, Alteța Sa Regală a vizitat orașul Orhei. În debutul vizitei, Principele Nicolae a avut o întrevedere cu primarul orașului, Vitalie Colun. Alteța Sa Regală a vizitat, apoi, Biserica Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unde a fost primit de Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Alături de Alteța Sa Regală s-au aflat primarul orașului Orhei, ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența Sa Marius Lazurcă, reprezentanți ai autorităților locale, enoriași, profesori și elevi.

Principele Nicolae a vizitat și centrul social al Asociației Umanitare „Filantropia Creștină” al bisericii din Orhei și a depus flori la crucea românească ridicată de parohie. De asemenea, Principele Nicolae a vizitat Colegiul de Medicină din Orhei, precum și Mănăstirea Curchi.

Joi, 19 februarie 2015, Principele Nicolae s-a aflat în orașul Bălți. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu primarul orașului, Marina Covali, precum și cu reprezentanți ai autorităților locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Universitatea de Stat Alecu Russo, Catedrala Sfinții Constantin și Elena, precum și Liceul Teoretic Mihai Eminescu.

Vizita Principele Nicolae în Bălți s-a încheiat la Consulatul General al României, unde Alteța Sa Regală a fost primită de  Mihai Baciu, consulul general al României la Bălți.

Vineri, 20 februarie 2015, Principele Nicolae a vizitat comuna Regina Maria din raionul Soroca. Aici s-a întâlnit cu primarul comunei,  Oleg Nastas, precum și cu președintele raionului Soroca,  Victor Său.

Principele Nicolae a vizitat Școala Gimnazială Regina Maria și s-a întâlnit, la căminul cultural, atât cu localnici, cât și cu reprezentanți ai autorităților locale.

În continuare, Alteța Sa Regală a vizitat orașul Soroca. Principele Nicolae a avut o întrevedere, la sediul Consiliului Raional Soroca, cu domnul primar Mihail Grabciuc și cu reprezentanți ai autorităților locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Cetatea Soroca și Liceul Constantin Stere din oraș.

Sâmbătă, 21 februarie 2015, Alteța Sa Regală a început vizita în municipiul Chișinău. Principele Nicolae a avut întrevederi cu reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ai societății civile și personalități ale vieții culturale din Republica Moldova.

Alteța Sa Regală a vizitat Crama Cricova din Chișinău, iar, în finalul zilei, a luat parte la spectacolul „Familia Tot” care a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu.

Principele Nicolae a luat parte, duminică, 22 februarie 2015, la evenimentul de lansare a volumului „Drumul spre casă. Filip Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, apărut la Curtea Veche Publishing, care va avea loc la Librăria din Centru din municipiul Chișinău. Alături de Alteța Sa Regală s-a  aflat primarul muncipiului Chișinău, l Dorin Chirtoacă. 

În continuarea vizitei, Principele Nicolae va depune flori la statuia lui Ștefan cel Mare din capitala țării și va vizita Asociația Hospice care oferă îngrijire paleativă bolnavilor incurabili.

Alteța Sa Regală va vizita marți, 24 februarie 2015, Universitatea de Stat și Liceul Gheorghe Asachi din Chișinău.

 

Pariuri sportive – biletul zilei 24 februarie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Derby Charlton 24.02.15 21:45 1 2-0  
Middlesbrough Bolton 24.02.15 21:45 1 1-0  

Cota: in jur de 2.3 (puteţi câştiga de 2.3 ori suma pariată).

Modernizarea Centrului de Plasament Filipeştii de Târg a fost finalizată

0

Centrul  de Plasament Filipeştii de Târg a avut loc conferinţa de închidere a proiectului „ Lucrări de modernizare clădiri, reţele utilităţi, facilităţi de acces şi dotări la Centrul de Plasament Filipeştii de Târg, judeţul Prahova”.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul de Intervenţie 3.2  – Rteabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructuri serviciilor sociale.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.956.378,44 lei, din care asistenţa nerambursabilă solicitată a fost de 2.746.296,73 lei, restul de 1.210.081,71 lei fiind contribuţia Consiliului Judeţean Prahova.

Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătăţirea calităţii infrastructurii şi a gradului de confort, dezvoltarea şi diversificarea serviciilor oferite în cadrul Centrului de Plasament Filipeştii de Târg prin realizarea lucrărilor de consolidare, reabilitare, modernizare şi echipare realizate la nivelul acestuia.

Obiectivele generale ale proiectului s-au referit la creşterea gradului de confort şi de stabilitate a clădirilor centrului; reabilitarea şi modernizarea clădirilor şi a reţelelor de utilităţi; asigurarea facilităţilor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi; precum şi diversificarea seviciilor destinate recuperării şi implicării active a copiilor de vârstă şcolară cu cerinţe educative speciale.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 48 de copii, cu cerinţe educaţionale speciale, de sex masculin, protejaţi în cadrul Centrului de Plasament Filipeştii de Târg.

Durata de implementare a proiectului a fost de 35 de luni (24.03.2012 – 23.02.2015).

Centrul de Plasament Filipeştii de Târg este o unitate fără personalitate juridică, aflată în structura organizatorică a DGASPC Prahova.

Horoscopul zilei de 24 februarie 2015

0
BERBEC: TAUR:
Dimineata s-ar putea sa amanati o calatorie in interes de familie, din cauza banilor. Este momentul sa va concentrati asupra proiectelor ambitioase, pe termen lung. Spre seara, s-ar putea sa fiti invitat la o petrecere. Va sfatuim sa refuzati, este mai bine sa ramaneti acasa. taur Dimineata sunteti inhibat si nu va exprimati prea clar. Va recomandam sa evitati intalnirile cu prietenii, pentru ca s-ar putea sa fiti inteles gresit, din cauza problemelor de comunicare. Nu faceti investitii si nu cumparati obiecte de valoare!
GEMENI: RAC:
gemeni In cursul diminetii, va indispune o problema minora de sanatate. Nu sunteti prea sociabil si preferati sa fiti singur. Va sfatuim sa nu refuzati dialogul cu prietenii sau cu partenerul de viata. Spre seara, o ruda apropiata reuseste sa va redea buna dispozitie. rac Astazi nu va recomandam sa calatoriti si nici sa urmariti castiguri financiare. Sunteti prea putin sociabil si puteti pierde in afaceri. Nu sunt excluse nici deziluziile pe plan social. Relatiile sentimentale nu au de suferit, cu conditia sa fiti mai atent la problemele partenerului de viata.
LEU: FECIOARĂ:
leu Se pare ca sunteti inhibat si irascibil. Fiti prudent si evitati cearta cu colegii de seviciu! Puteti sa va ascultati intuitia. Implicati-va mai mult in problemele casei! fecioara Dimineata nu aveti chef sa discutati cu nimeni si nici macar sa rezolvati problemele care va privesc in mod direct. Fiti atent, pentru ca va puteti izola la serviciu! Va recomandam sa fiti mai sociabil. Problemele care va framanta nu sunt chiar atat de grave.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta La serviciu, sunteti foarte bine dispus si munciti cu tragere de inima. Aveti insa grija, pentru ca sunt colegi care va sapa! Astazi nu aveti cum sa castigati multi bani. Va sfatuim sa acordati mai multa atentie partenerului de viata. Puteti face impreuna planuri pentru camin. scorpion Dimineata simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva despre problemele sentimentale. Aveti impresia ca sunteti neglijat. Va sfatuim sa nu va lasati prada sentimentelor, intrucat riscati sa deveniti melancolic. Nu fiti morocanos! O asemenea atitudine poate accentua neintelegerile cu persoana iubita.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator S-ar putea sa pierdeti o afacere profitabila, din cauza prudentei exagerate. Nu sunteti prea sociabil si riscati sa va izolati de cei din jur. Cand va veti da seama, ar putea fi prea tarziu. Dupa-amiaza puteti sa va ganditi la planuri de viitor si sa va bucurati de armonia din familie. capricorn Dimineata sunteti de nerecunoscut si cei din jur incearca sa va scoata din starea de apatie in care ati cazut. De vina pot fi oboseala acumulata si problemele financiare, care va preocupa serios. Va sfatuim sa nu luati decizii de unul singur. Evitati sa va implicati in activitati importante!
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Se pare ca va concentrati mai greu, din cauza neintelegerilor cu persoana iubita. De aceea, si dificultatile de la serviciu vi se par mai mari decat de obicei. Puteti castiga bani cu usurinta, cu conditia sa nu va fortati norocul. Va recomandam sa fiti mai atent cu cei din jur. Ascultati sfaturile celor care va iubesc! pesti Astazi aveti succes in afaceri. Ori incheiati un contract, ori va gasiti un al doilea serviciu. Va recomandam sa evitati discutiile in contradictoriu. Nu refuzati sfaturile unei persoane cu mai multa experienta!
Sursa: www.eastrolog.ro

Atentat sinucigaş: O fetiţă de 7 ani a ucis cinci persoane

0

O fetita in varsta de aproximativ sapte ani a detonat o bomba pe care o avea atasata de corp, duminica, intr-o piata din orasul Potiskum, din nord-estul Nigeriei, ucigand cinci persoane, au relatat martorii pentru AFP.

Atentatul sinucigas a fost comis in piata Kasuwar Jagwal din Potiskum, capitala economica a statului nigerian Yobe, unul dintre cele trei cel mai afectate de atacurile si violentele comise de gruparea islamista Boko Haram.

Fetita a actionat o centura cu explozibili pe care o avea legata in jurul braului, au relatat martorii, potrivit carora aceasta era in varsta de aproximativ sapte ani.

"Cinci persoane au fost ucise odata cu fetita, iar alte 19 au fost spitalizate din cauza ranilor suferite", a afirmat unul dintre martori, Buba Lawan, lider al unei militii locale de autoaparare.

O sursa din cadrul spitalului din oras a confirmat bilantul, sub rezerva anonimatului. "Am primit sase trupuri neinsufletite, intre care si cel al fetitei kamikaze. Alte 19 persoane au fost ranite de explozie, acestea sunt in prezent sub ingrijire medicala", a afirmat sursa, fara a oferi alte detalii.

Terenuri gratuite pentru antreprenori, într-un oraş din România

0

Autoritățile din Alba Iulia oferă gratuit terenuri, pentru investițiile mai mari de 1,5 milioane de euro, cu scopul de a-i încuraja pe potențialii antreprenori să își deschidă puncte de lucru în zonă.

De asemenea, investitoriii au posibilitatea de a achiziționa terenul dacă investițiile depășesc 5 milioane de euro.

Terenul gratuit se poate acorda unei firmei care investește cel puțin 5 milioane euro în active corporale fixe, acesta va putea fi vândut direct firmei, dar nu mai devreme de finalizarea investiției, la prețul pieței imobiliare, stabilit printr-o evaluare independentă.

Pentru această inițiativă luată în anul 2007, primăria Alba Iulia a pus la dispoziție parcele cu o suprafața de 30,21 de hectare în zona Drambar și peste 13,855 hectare în zona Ratu Mare.

Investitorii care doresc să beneficieze de terenuri gratuite, trebuie să prezinte o serie de informații legate de activitate firmei, numărul de locuri de muncă care vor fi create și prezentarea viitoarei investiții.

De-a lungul timpului,  Județul Alba a reușit să atragă peste 14 investitori importanți, care au ajutat la dezvoltarea municipiului Alba Iulia.

De exemplu, cea mai mare investiție privată din Alba Iulia a fost până acum de 30 de milioane de euro în fabrica de roți dințate VCST, iar în anul 2011 au fost investite alte 11 milioane de euro în fabrica de condimente Supremia, pe un teren de 50.000 de metri pătrați pus la dispoziție de Primăria Alba Iulia, care ulterior a fost achiziționat.

Printre companiile cu capital străin ce și-au stabilit sediul și au dezvoltat afaceri profitabile în județul Alba se regăsesc Kronospan, Bosch, Daimler, SEWS-R, Savinidue, Vest Industrial Products sau Ener Rom.

„Daca până acum ne-am concentrat mai mult pe partea de infrastructură, renovări și pe imaginea de ansamblu a orașului, a venit momentul să ne concentrăm eforturile în direcția atragerii investitorilor privați, care să aducă locuri de muncă noi pentru albaiulieni, venituri la bugetul de stat, renume pentru oraș” a declarat Mircea Hava, primar Alba Iulia.

De asemenea, Alba Iulia este singurul oraș din România care deține un manual de brand și un plan de dezvoltare până în 2024, ce cuprinde inclusiv strategii de atragere a turiștilor și a investițiilor cu capital străin. Totodată, Alba Iulia primește asistență tehnică pentru evaluarea planurilor de dezvoltare pe termen lung, a strategiilor și a proiectelor municipale din partea Băncii Mondiale.

Simona Halep s-a retras din Turneul de la Doha

0

Simona Halep a decis să se retragă de la Doha, unde este deţinătoarea trofeului. Anunţul a fost făcut de WTA pe Twitter, după ce jucătoarea declarase pentru presa arabă că este foarte obosită, în urma turneului de la Dubai.

Probabil că viitoarea competiţie la care va participa jucătoarea româncă va fi Indian Wells, între 11 şi 22 martie. La ediţia precedentă a acestui turneu, Simona Halep a ajuns până în semifinale.

Ieri, Simona Halep a câștigat finala turneului de la Dubai, în fața Karolinei Pliskova, în două seturi, cu 6-4, 7-6. Acesta a fost al doilea turneu pe care jucătoarea l-a câştigat anul acesta și al 10-lea titlu WTA din carieră.

În urma acestei victorii, Simona Halep a revenit pe locul al treilea în topul WTA.