CONTACT
Acasă Blog Pagina 981

DNA cere arestarea preventivă a Elenei Udrea. Instanţa supremă judecă mâine propunerea

0

Cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" a fost trimisă, marţi după-amiază, de procurorii DNA la instanţa supremă, urmând să fie judecată miercuri dimineaţă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, la scurt timp după ce fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost audiată la DNA şi i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în dosarul "Gala Bute".

Dosarul a fost înregistrat la instanţa supremă, care a stabilit că propunerea va fi analizată miercuri dimineaţă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Elena Udrea este în arest la domiciliu, măsură luată în cazul său în dosarul Microsoft.

Avocatul Marius Striblea a declarat, la ieşirea de la DNA, că Elena Udrea a dat o declaraţie amănunţită, referitoare la noile acuzaţii care i se aduc în dosarul "Gala Bute", iar procurorii au pus în mişcare acţiunea penală pe numele acesteia.

Avocatul a precizat că aceasta este etapa premergătoare formulării unei propuneri de arestare preventivă sau de luare a unor măsuri procedurale, ceea ce înseamnă că procurorii DNA urmează să ceară curând instanţei supreme arestarea preventivă a clientei sale.

DNA la ora bilanţului

0

Bunuri şi conturi de peste 300 de milioane de euro au fost blocate de anchetele DNA de anul trecut. Suma ar putea acoperi salariile medicilor pentru un an de zile. Cu o singură condiţie însă: ca banii să fie şi recuperaţi de agenţii ANAF. Doar 10% din prejudiciul recuperat de procurori s-a întors însă în bugetul statului. Cele mai importante anchete au vizat foşti miniştri, parlamentari şi oameni de afaceri cu averi de sute de milioane de euro.

Anchetele procurorilor au reuşit într-un singur an să blocheze bunuri şi conturi de peste 300 de milioane de euro, de 13 ori mai mult decât bugetul DNA.

Mai mult, peste 100 de milioane de euro într-un singur dosar au rămas la stat, doar pentru că intervenţia procurorilor i-a speriat pe cei care ar fi vrut să comită infracţiunile. Şi nu este tot.

Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310 milioane euro”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De la decizia magistraţilor şi până la recuperarea prejudiciului este însă cale lungă. Doar într-un caz din 10 instituţiile statului reuşesc să-şi ia înapoi banii furaţi.

Bugetul de stat are de recuperat de la firmele în insolvenţă nu 300 de milioane de euro, ci 10 miliarde de euro, care ar acoperi toate salariile”, a declarat premierul Victor Ponta.

Cei care ar trebui să aducă prejudiciul recuperat de procurori în visteria statului se ascund după legea interpretabilă.

Fiscul nu se ocupă de recuperarea prejudiciului decât dacă decizia instanţei spune clar că instituţia are această obligaţie, cum se întâmplă în Dosarul ICA. Reprezentanţii ANAF recunosc rezultatele slabe.

În ultimii cinci ani, Fiscul a recuperat doar 8,9% din prejudiciile pe care le avea de valorificat în urma deciziilor definitive dictate de instanţe. Este vorba despre numai 20 de milioane de lei dintr-un total de 232 de milioane de lei.

Retrocedări ilegale, fraude în domeniul sănătăţii, educaţiei, dar şi fonduri europene deturnate au ţinut capul de afiş al anchetelor DNA.

Implicarea politicienilor în dosarele penale a fost mai evidentă ca în orice an. Procurorii au cerut arestarea a 9 parlamentari şi 12 miniştri. 35 de magistraţi au fost trimişi în judecată, după ce procurorii au descoperit că aceştia au încercat să ajute diferiţi suspecţi cercetaţi în dosare de corupţie. Numărul inculpaţilor a fost practic dublu faţă de anul 2013, peste 1900.

Trebuie să depăşim definitiv situaţia în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi. (…) Mi-aş dori să nu mai existe presiuni din sfera politicienilor”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Sucesul DNA aduce în faţă şi problemele instituţiei. Sunt mult prea puţini procurori faţă de numărul dosarelor aflate în lucru. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut suplimentarea posturilor cu 50 de noi procurori.

 

 

Horoscopul zilei de 25 februarie 2015

0
BERBEC: TAUR:
S-ar putea sa va confruntati cu probleme financiare. Va sfatuim sa fiti mai optimist. Daca sunteti prea incordat, riscati sa va compromiteti relatiile sociale. Nu este o zi buna pentru examene si calatorii. Dupa-amiaza petreceti momente placute alaturi de persoana iubita. taur Dimineata s-ar putea sa va loviti de o serie intreaga de dificultati si sa aveti impresia ca munciti degeaba. Cei din jur sunt dispusi sa va ajute. Partenerul de viata va sustine. Dupa-amiaza, sunt sanse sa rezolvati impreuna o problema arzatoare.
GEMENI: RAC:
gemeni Este posibil sa renuntati o calatorie, din cauza sanatatii. Sunteti predispus la mici probleme digestive, care se pot rezolva rapid, cu un regim adecvat. Se pare ca ca relatiile cu partenerul de viata sunt tensionate din cauza unei rude care incearca sa se bage intre voi. Incercati sa rezolvati totul cu calm! rac V-ati propus sa incepeti o activitate noua, dar sunteti prea nerabdator. Din cauza agitatiei, riscati sa pierdeti timp pretios. Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu cu colegii. Concentrati-va asupra problemelor urgente! Astazi sunt favorizate relatiile cu persoanele mai tinere.
LEU: FECIOARĂ:
leu Va recomandam sa fiti atent la serviciu si cu partenerii de afaceri, pentru ca s-ar putea sa aveti probleme de comunicare. Nu este cazul sa va ingrijorati din cauza dificultatilor financiare de moment. Va ajuta o persoana mai in varsta din familie. Dupa-amiaza este posibil sa primiti o veste proasta de la o ruda din alta localitate. fecioara Treceti printr-o perioada dificila, din cauza neintelegerilor cu un partener de afaceri. Va recomandam sa va pastrati calmul si sa apelati la ajutorul unui prieten. Ca sa depasiti toate obstacolele, este indicat sa aveti rabdare si sa nu fiti impulsiv.
BALANŢĂ: SCORPION:
balanta Este posibil sa aveti un esec in afaceri si sa fiti dezamagit. Va sfatuim sa nu va intristati, pentru ca vor aparea si alte oportunitati. S-ar putea sa va loviti de mai multe obstacole, din cauza unor probleme de comunicare. Va recomandam sa fiti mai rabdator si sa evitati speculatiile. scorpion S-ar putea ca un prieten de familie sa va propuna o colaborare. Va sfatuim sa o acceptati, chiar daca nu sunteti prea incantat de castig. Consultati-va si cu partenerul de viata! Ar fi bine sa va odihniti mai mult.
SĂGETĂTOR: CAPRICORN:
sagetator Dimineata resimtitit o stare de confuzie care va poate face sa intarziati lucrarile de serviciu. Nu provocati discutii aprinse cu sefii! Totul va reveni la normal si veti recupera terenul pierdut. Spre seara, va regasiti buna dispozitie intr-o vizita la prieteni. capricorn S-ar putea sa plecati intr-o delegatie in care puteti avea mari satisfactii profesionale. Va sfatuim sa aveti grija de bagaje, ca sa nu pierdeti ceva important. Relatiile cu colegii sunt excelente. Din punct de vedere financiar, nu aveti nici o problema. Va sfatuim sa fiti mai atent cu partenerul de viata.
VĂRSĂTOR: PEŞTI:
varsator Se anunta o zi incarcata, asa ca va sfatuim sa va stabiliti clar lista de prioritati. Dupa-amiaza este posibil sa va schimbati programul si sa va ocupati de problemele partenerului de viata. Sunteti nevoit sa cheltuiti o suma importanta pentru a repara ceva in casa. Va sfatuim sa nu va enervati. pesti La serviciu, sunteti predispus sa faceti greseli din cauza carora acumulati intarzieri. Va sfatuim sa nu va agitati si sa acceptati ajutorul colegilor. Iesiti in lume! Aveti sanse sa intalniti persoane care v-ar putea ajuta mult in viitor. Va sfatuim sa va menajati, altfel riscati sa va surmenati.
Sursa: www.eastrolog.ro

Gruparea Statul Islamic, la porțile Europei

0

Ţările occidentale înteţesc atacurile asupra grupării teroriste Statul Islamic, conform Digi24.

Franţa a lansat astăzi primele raiduri aeriene de pe portavionul Charles de Gaulle împotriva jihadiştilor care controlează nordul Irakului. De asemenea, autorităţile franceze au emis 40 de interdicţii de a părăsi ţara pentru persoane suspectate că vor să se alăture Statului Islamic. Anunţurile vin în contextul în care gruparea teroristă se apropie tot mai mult de sudul Europei, zonă frecventată şi de români.

 

Cea mai mare bancă din Rusia se retrage din Ungaria și Slovacia

0

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, intenţionează să-şi vândă operaţiunile deţinute în Ungaria şi Slovacia, OTP şi UniCredit fiind interesate de divizia slovacă a instituţiei bancare ruseşti, a anunţat astăzi ziarul Lidove Noviny, din Cehia, citând surse anonime, scrie Reuters, potrivit Bursa.ro.

Diviziile Sberbank sunt deţinute prin Sberbank Europe, care, în 2012, a preluat divizia din Europa Centrală şi de Est a grupului austriac Volksbank, mai puţin Volksbank România

Activele deţinute de Sberbank în Slovacia erau evaluate la 2 miliarde euro la finele anului 2013, în timp ce activele din Ungaria ale băncii erau estimate la 1,6 miliarde euro, ceea ce făcea ca instituţia bancară din Rusia să se numere printre jucătorii de mică importanţă pe aceste pieţe, notează Reuters.

Grupul bancar italian UniCredit, banca OTP din Ungaria şi grupul de investiţii Penta din Cehia şi Slovacia şi-au manifestat interesul pentru preluarea diviziei Sberbank din Slovacia, mai relatează cotidianul ceh. "Sberbank din Cehia nu este de vânzare, dar se pregăteşte deja o înţelegere în ceea ce priveşte Ungaria şi Slovacia", a declarat pentru Lidove Noviny un investitor al cărui nume nu a fost dezvăluit.

În decembrie, o sursă apropiată Sberbank a declarat pentru Reuters că banca intenţiona să vândă unităţile din Ungaria şi Slovacia, dar nu existau posibili cumpărători.

Reprezentanţii Sberbank din Slovacia şi Ungaria, precum şi cei ai Penta au refuzat să comenteze informaţiile.

Deputații au votat, Elena Udrea poate fi arestată din nou

0

Încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea a fost publicată, luni seara, în Monitorul Oficial al României – Partea I – Numărul 136/2015. Ediția este deschisă cu cele două decizii ale parlamentului care o privesc pe favorita lui Băsescu.

În orice moment – după publicarea avizului favorabil al Parlamentului-, procurorii anticorupție pot cere Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a favoritei lui Băsescu și apoi, în cazul unei decizii favorabile a magistratului de drepturi și libertăți, va putea fi reîncarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă de la Rahova al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de arestare preventivă în cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute". Deputaţii PNL au votat, luni, „la vedere”, în favoarea cererii de încuviinţare a arestului preventiv în cazul Elenei Udrea.

Deputaţii au votat în favoarea cererii de încuviinţare a arestului preventiv în cazul acesteia. 170 au votat "pentru" şi 118 "împotrivă".

Deputatul Elena Udrea a ajuns luni la Parlament, unde urmează să fie dezbătute și votate cele două cereri ale DNA de începere a urmăririi penale și arestare preventivă în cazul său pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a declarat luni, în Parlament, că este ”vânată” sistematic, fiind ”ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva sa”. Ea a cerut modificarea Codului penal și a celui de procedură penală, motivând că arestul preventiv este "o pârghie similară cu tortura, la care se apelează prea des".

”În urmă cu fix 2 săptămâni aţi votat 6 cereri împotriva mea. Le-aţi aprobat pe toate sub marota ”noi nu ne opunem justiţiei”. Am spus mereu că justiţia trebuie să funcţioneze în cazul tuturor. Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală”, a spus Elena Udrea

”N-a contat excepţionalul situaţiei în care m-am aflat: un deputat cu 3 cereri de arest preventiv în doar 2 ore. N-a contat că era evident că eram ţinta unei acţiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătuşelor împotriva mea.”

”Este evident că sunt o ţintă. Sunt vânată sistematic. În ritmul acesta o să ne vedem din 2 în 2 săptămâni până în 2016.”

Dosarul ”Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară că separarea puterilor în stat nu mai funcţionează.

Nu mă voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune rugăciuni.

”Am fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei, am fost percheziţionată, m-au dezbrăcat şi mi-au luat sutienul. Aş fi vrut să vin astăzi în cătuşe în fata dumneavoastră, să le puteţi vedea, să le atingeţi, să înţelegeţi mai bine”, a spus Udrea. Ea a descris în fața deputaților și condițiile din celulă: toaletă turcească fără perdea, apă caldă de două ori pe zi.

”Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi, oferiţi oamenilor legi corecte, pentru ca abuzuri care se întâmplă în cazul a zeci de mii de români să nu mai fie posibile”.

”În arest am întâlnit două femei aflate acolo pentru nereguli contabile. Nu sunt un pericol pentru societate, nu au comis fapte abonimabile. Se luptă pentru viața lor. Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzațiile pentru care sunt aduse. Procurorii speră că vor recunoaște fapte pe care nu le-au comis. Arestul preventiv este o pârghie similară cu tortura, la care se apelează prea des. Trebuie să oprim ca arestarea preventivă, prevăzută inițial ca o măsură excepțională, să devină o practică. Justitia pe care o clamăm de atâtea ori are și această fața despre care nu vorbim.

DNA -ul trebuie să reformeze clasa politica e o mare minciună. E periculos pentru statul de drept să lași doi oameni să decidă cine e arestat și cine nu. Cei care trebuie sa reformeze clasa politică sunt cetățenii”, a declarat Udrea în Parlament.

Propunerea unui parlamentar: Încă o zi liberă pentru angajați

0

Un parlamentar PSD propune ca ziua de 6 ianuarie, dată la care creștinii sărbătoresc Boboteaza, să fie una în care nu se lucrează.

Senatorul Ovidiu Donţu a scris, într-un proiect de lege, că introducerea acestei zile ca sărbătoare legală în care nu se lucrează ar fi un demers în urma căruia cei care doresc să participe la ceremoniile religioase din această zi, ar avea toate condiţiile să se manifeste astfel, potrivit gandul.info.

Proiectul de lege a fost depus la Senat pe 19 februarie şi se află în consultare publică.

Anul acesta, angajații români au 13 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dar numai opt pică în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în week-end.

Codul Muncii prevede zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Anul trecut, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române, respectiv data de 24 ianuarie, să fie zi liberă.

„Sărbătoarea Botezului Domnului – Boboteaza sau Epifania- este una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, prăznuită în data de 6 ianuarie de către cei care sunt ortodocşi, catolici, precum şi de penticostali”, a motivat senatorul PSD, adăugând că 93, 28% din populaţie aparține unei religii.

În luna ianuarie a acestui an, Ovidiu Donţu, care este și vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senat, făcea apel ca vacanța parlamentară să fie scurtată de la trei luni la o lună.

În acest sens, Ovidiu Donţu a depus la secretariatul Comisiei de revizuire a Constituţiei, o propunere de modificare a alineatului 1 din articolului 66 din Constituţie, prin care prima sesiune parlamentară să înceapă la 15 ianuarie şi să se încheie la data de 15 iulie, iar cea de-a doua sesiune parlamentară să înceapă la data de 1 septembrie şi să se încheie în 31 decembrie.

 

Fratele lui Mazăre părăsește PSD: „Nu mă mai regăsesc în această politică!”

0

Senatorul Alexandru Mazare, fratele primarului Constanței, Radu Mazăre, anunță că demisionează din PSD. Acesta spune că nu se mai regăsește în politica pe care o promovează conducerea partidului. De asemenea, Alexandru Mazăre spun că s-ar putea alătura proiectului lui Mircea Geoană.

„Am demisionat din PSD pentru că nu mă mai regăsesc în politica pe care o practică actuala conducere a PSD. Mă aşteptam ca după eşecul de proporţii de la alegerile prezidenţiale să fie convocat un congres al partidului care să aleagă o conducere nouă. Nu sunt mulţumit de actuala practică de a pune pumnul în gură celor care au altă părere decât conducerea partidului.

Acele excluderi care s-au făcut până acum plus ameninţările cu excluderea pentru toţi cei care nu împărtăşesc actuala direcţie politică a conducerii PSD m-au făcut să mă gândesc mult mai bine şi să iau această decizie”, a declarat Alexandru Mazăre.

Alexandru Mazăre a mai spus și că înainte de a lua această decizie s-a sfătuit și cu fratele său.

„Am vorbit, l-am consultat şi credeţi-mă că nu a fost o decizie uşoară. De 13 ani activez în PSD şi nu am făcut parte din niciun alt partid, nici măcar nu am intenţionat niciodată să plec de la PSD. Ca atare, am avut o discuţie şi cu fratele meu, dar este o decizie pe care mi-o asum şi pentru care merg mai departe. Nu trebuie să fie de acord sau nu ca să iau eu o decizie. Avem relaţii ca între oameni responsabili şi fiecare ştie exact ce vrea de la viaţă”, a mai spus Alexandru Mazăre.

Principele Nicolae vizitează comunități locale din Republica Moldova

0

Alteța Sa Regală Principele Nicolae efectuează, în perioada 18 – 24 februarie 2015, o vizită cu caracter public în Republica Moldova.

Principele Nicolae se află pentru prima oară în Republica Moldova. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală vizitează orașele Orhei, Bălți, Soroca, precum și capitala țării, municipiul Chișinău.

Miercuri, 18 februarie 2015, Alteța Sa Regală a vizitat orașul Orhei. În debutul vizitei, Principele Nicolae a avut o întrevedere cu primarul orașului, Vitalie Colun. Alteța Sa Regală a vizitat, apoi, Biserica Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unde a fost primit de Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Alături de Alteța Sa Regală s-au aflat primarul orașului Orhei, ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența Sa Marius Lazurcă, reprezentanți ai autorităților locale, enoriași, profesori și elevi.

Principele Nicolae a vizitat și centrul social al Asociației Umanitare „Filantropia Creștină” al bisericii din Orhei și a depus flori la crucea românească ridicată de parohie. De asemenea, Principele Nicolae a vizitat Colegiul de Medicină din Orhei, precum și Mănăstirea Curchi.

Joi, 19 februarie 2015, Principele Nicolae s-a aflat în orașul Bălți. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu primarul orașului, Marina Covali, precum și cu reprezentanți ai autorităților locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Universitatea de Stat Alecu Russo, Catedrala Sfinții Constantin și Elena, precum și Liceul Teoretic Mihai Eminescu.

Vizita Principele Nicolae în Bălți s-a încheiat la Consulatul General al României, unde Alteța Sa Regală a fost primită de  Mihai Baciu, consulul general al României la Bălți.

Vineri, 20 februarie 2015, Principele Nicolae a vizitat comuna Regina Maria din raionul Soroca. Aici s-a întâlnit cu primarul comunei,  Oleg Nastas, precum și cu președintele raionului Soroca,  Victor Său.

Principele Nicolae a vizitat Școala Gimnazială Regina Maria și s-a întâlnit, la căminul cultural, atât cu localnici, cât și cu reprezentanți ai autorităților locale.

În continuare, Alteța Sa Regală a vizitat orașul Soroca. Principele Nicolae a avut o întrevedere, la sediul Consiliului Raional Soroca, cu domnul primar Mihail Grabciuc și cu reprezentanți ai autorităților locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Cetatea Soroca și Liceul Constantin Stere din oraș.

Sâmbătă, 21 februarie 2015, Alteța Sa Regală a început vizita în municipiul Chișinău. Principele Nicolae a avut întrevederi cu reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ai societății civile și personalități ale vieții culturale din Republica Moldova.

Alteța Sa Regală a vizitat Crama Cricova din Chișinău, iar, în finalul zilei, a luat parte la spectacolul „Familia Tot” care a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu.

Principele Nicolae a luat parte, duminică, 22 februarie 2015, la evenimentul de lansare a volumului „Drumul spre casă. Filip Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, apărut la Curtea Veche Publishing, care va avea loc la Librăria din Centru din municipiul Chișinău. Alături de Alteța Sa Regală s-a  aflat primarul muncipiului Chișinău, l Dorin Chirtoacă. 

În continuarea vizitei, Principele Nicolae va depune flori la statuia lui Ștefan cel Mare din capitala țării și va vizita Asociația Hospice care oferă îngrijire paleativă bolnavilor incurabili.

Alteța Sa Regală va vizita marți, 24 februarie 2015, Universitatea de Stat și Liceul Gheorghe Asachi din Chișinău.

 

Pariuri sportive – biletul zilei 24 februarie 2015

0

Biletul de pariuri pentru fotbal pe care mizăm este următorul:

Partide Data Rezultat Final  
Derby Charlton 24.02.15 21:45 1 2-0  
Middlesbrough Bolton 24.02.15 21:45 1 1-0  

Cota: in jur de 2.3 (puteţi câştiga de 2.3 ori suma pariată).